Cum se poate distruge o biserica locala?


abandoned_church_3d-wallpaper-1024x576Articolul acesta se bazeaza pe experienta pe care o am cu bisericile pe care le-am consultat in peste 20 de ani de slujire. Dupa tot acest timp, am devenit convins ca noi am perfectionat patologia prin care putem sa acceleram declinul si in cele din urma decesul unei biserici locale. Am vazut acest lucru intamplandu-se in diferite stari de functionare a bisericii, cu diferite accente, si pot sa va garantez ca, daca implementati aceste lucruri, veti apasa pe butonul bombei nucleare care va distruge biserica voastra.

  1. In mod continuu transmite un mesaj neclar. Asigura-te ca liderii cheie raman fara nicio intelegere si dezbinati atunci cand se ajunge la identitatea, scopul, viziunea si directia bisericii
  2. Vorbeste in eufemisme duhovnicesti care par sfinte, cum ar fi „noi doar vrem sa-L iubim pe Isus si sa ne iubim unii pe altii”, sau „noi vrem doar sa implinim Biblia”. Acest fel de afirmatii nebuloase, fara nicio aplicatie contextuala, au un mod de a suna in totalitate biblic fara a fi de fapt biblice. Mai mult, ele sunt calea perfecta de a fi in voia valurilor, intr-o mare de irelevanta, si niciodata sa nu reprezinte ce a intentionat Dumnezeu sa fie biserica ta locala, si ce vrea El ca ea sa faca. Rezultatul este, desigur, ca acea biserica nu va face nimic.
  3. Investeste mai mult timp in nevoile oamenilor decat in lideri. Cunoasteti vechea zicala: „roata care scartaie capata cea mai multa vaselina” . In multe biserici locale, aceia care „scartaie”  cel mai tare par sa capete toata unsoarea. Și cea mai mare greseala a liderilor de biserica este sa dea atentie excesiva oamenilor care tipa cel mai tare si celor mai nevoiasi din congregatie, mai degraba decat sa investeasca in aceia pe care Dumnezeu i-a inzestrat cu daruri pentru a conduce biserica. Aceasta stabileste un mediu in care oamenii invata ca cea mai mare atentie va fi acordata intotdeauna acelora care se vaita cel mai tare(sau sunt cei mai nemultumiti). Și acesta este precis mediul care il va goli de viata pe orice lider adevarat – sau atmosfera care, in mod necugetat, ii da pe lideri afara din biserica.
  4. Incearca sa faci pe plac fiecaruia. Aproape fara exceptie, fiecare biserica pe care am consiliat-o in acest domeniu este in declin, deciziile niciodata nu sunt executate fara intrebarea finala: „Cine va fi deranjat de aceasta?” . In mod inevitabil, deciziile bune sunt intotdeauna sabotate de cineva care sugereaza ca „facand aceasta, s-ar putea intr-adevar sa deranjam pe… (completeaza aici numele grupului tau preferat)”. De fapt, o cale sigura ca lucrul de mai sus sa se intample este sa ajungi in postura cand nu poti sa iei nicio decizie clara cu privire la ceva, deoarece grija ta primordiala este intotdeauna ca nu cumva sa nu i se faca pe plac cuiva. Ghiciti ce se intampla! Nu exista nicio decizie semnificativa care sa fie luata vreodata intr-o biserica, iar aceasta sa-i faca pe toti fericiti! Daca incerci sa faci pe plac tuturor in ceea ce priveste deciziile, niciodata nu vei lua vreo decizie esentiala, si niciodata nu vei avea o directie clara. Atrofierea este rezultatul inevitabil, deoarece in incercarea de a fi pe placul tuturor, nu esti pe placul lui Dumnezeu.Refuza sa-i confrunti pe cei care produc agitatie. Dezacordul in ceea ce priveste opiniile inseamna un lucru si este un aspect normal intr-o colectivitate. Sabotarea insa este o chestiune total diferita si in prea multe biserici agitatorii sunt lasati sa alerge liber si sa faca ce vor, fara a se lua in calcul impactul negativ pe care il au asupra celorlalti din trup. Ei pot veni sub forma unei doamne care isi „retine” zeciuiala, deoarece nu-I place o decizie care a fost luata. Ei pot veni sub forma unui om care isi asuma dreptul de a „trage frana de mana”  oricand liderii bisericii au decis ceva cu care el nu este de acord. Poate veni sub forma acelora care folosesc telefonul sau internetul ca mijloc de barfa, ca sa submineze progresul bisericii. In astfel de situatii este nevoie de o conducere puternica. Barfa trebuie sa fie identificata si confruntata. Autoproclamatului " avocat al diavolului"  cu mana sa pe frana de mana trebuie sa I se spuna ca biserica nu e interesata de opinia lui Satan. Si doamnei care fura de la Dumnezeu trebuie sa I se aminteasca faptul ca ea nu doar „pedepseste conducerea”, ci rupe promisiunea de legamant fata de aceia din familia ei, fata de biserica si fata de Dumnezeu. Fara lideri puternici care sa confrunte astfel de situatii, scandalagii vor fi liberi sa arunce ancore in plus peste bordul corabiei in deriva, ca sa se asigure ca merge cu precizie nicaieri.
  5. Cauta sa traiesti in trecut. Bisericile de fapt fac aceasta in multe moduri, iar cel mai evident este sa fie suspiciosi la oricare fel de schimbare. Stilurile de muzica, arhitectura, paradigmele structurale si angajamentul cultural in general sunt toate concepte in dezvoltare si daca biserica nu reflecta cultura in care se gaseste, in toate aceste domenii, rezultatul este mult mai rau decat pur si simplu o Evanghelie neclara. In sfarsit, biserica poate pierde Evanghelia cu totul, deoarece membrii ei au identificat prezentarea Evangheliei cu anumite forme cultural mai degraba decat printr-o cruce insangerata si un mormant gol. La fel ca orice sistem social, bisericile, in timp, dezvolta modele colective de comportament, si unele dintre aceste modele nu sunt sanatoase. Daca nu ne pocaim de ele si daca nu le tratam in mod corespunzator, ele devin bulgari de zapada in crestere, care duc biserica intr-o singura directive: de pe deal la vale. Un lucru e sigur: Daca vrei sa te asiguri ca nu existi in viitor, atunci refuza sa te gandesti la el.

Aprox. 3500 biserici din America de Nord isi inchid usile in fiecare an. Am vazut de aproape, cu ochii mei, o vasta majoritate dintre acestea, care au facut acest lucru, urmand stategia pe care am rezumat-o mai sus. Cele mai multe dintre ele nici nu erau constiente de ceea ce faceau, iar atunci cand calea subconstienta a fost aratata, ei pur si simplu au ales sa o nege… si continua cu negarea. Deci, daca urmati obiceiurile de mai sus si refuzati sa va pocaiti, va pot garanta ca biserica voastra, in cele din urma, va fi inclusa in acest numar.

J. Rainey

1 comentariu

Comenteaza

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s