Mai lasă-l un an…


MAI LASĂ-L UN AN…

20146. El a spus şi pilda aceasta: „Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el, şi n-a găsit.

7. Atunci a zis vierului: „Iată că sunt trei ani de când vin şi caut rod în smochinul acesta, şi nu găsesc. Taie-l. La ce să mai cuprindă şi pământul degeaba?”

8. „Doamne”, i-a răspuns vierul, „mai lasă-l şi anul acesta; am să-l sap de jur împrejur şi am să-i pun gunoi la rădăcină.

9. Poate că de acum înainte va face rod; dacă nu, îl vei tăia.”(Luca 13)

TAIE-L…”” E un cuvânt foarte trist. Acolo unde a fost tăiat un pom fructifer rămâne doar un ciot; acolo nu ne face plăcere să privim. Dar e minunată intervenția Vierului. Lucrarea Vierului e mijlocirea. Iată ce citim la Evrei 7:25 ”De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururi ca să mijlocească pentru ei.”

DĂM SLAVĂ STĂPÂNULUI CĂ NU NE-A TĂIAT FIRUL VIEȚII. Anul 2013 s-a încheiat; am intrat în anul 2014. Avem vreun merit?

Imi aduc aminte de o întâmplare adevărată; s-a întâmplat cu câțiva ani în urmă. O doamnă avea deja cumpărat biletul la avion. Voia să călătorească și să ajungă la destinație. Cu o zi înainte de data zborului și-a anulat biletul. Imaginați-vă ce a simțit când a doua zi a auzit la televizor că acel avion, pe care trebuia să fie și ea, s-a prăbușit și nu au fost supraviețuitori. A afectat-o mult acel eveniment din viața ei. Viața ei spirituală, relația ei cu Dumnezeu lăsau de dorit. Și-a zis în sinea ei: ”Dacă Dumnezeu a vrut să mă lase în viață, înseamnă că m-a lăsat cu un anume scop; nu a fost doar la întâmplare.” Și a început apropierea de Dumnezeu. A pus-o pe gânduri acel eveniment.

DUMNEZEU NU NE-A TĂIAT FIRUL VIEȚII. NE-A MAI DAT UN AN. UN AN DE ÎNDURARE. CU CE SCOP? În primul rând cred că e o chestiune de har. Harul ce curge din Golgota. Apostolul Pavel a fost salvat prin coșniță(Vezi F.A 9:23-25). Bine-nțeles el recunoaște că a fost harul care l-a salvat: ” Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic; ba încă am lucrat mai mult decât toţi: totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este în mine.(1 Corinteni 15:10)

Femeia păcătoasă, după lege, trebuia să moară prin cea mai rușinoasă moarte: linșată cu pietre. Dar a intervenit Mântuitorul care i-a mai dat o șansă: ”Du-te și nu mai păcătui…”. Bine zice cântarea: ”Legea dă a 10-a parte/Dragostea le dă pe toate”
Ne-a mai lăsat Stăpânul în viați cu un scop precis, clar: să vestim pretutindeni despre acest har; nu despre harul ieftin(cum spun unii), ci despre harul care a presupus sacrificiu suprem. Ne-a mai dat Stăpânul zile pentru a crește ca un pom roditor, să creștem în dragoste și cunoștință în așa fel încât să fim plăcuți lui Dumnezeu.

George Cornici

Comenteaza

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s