Viata de familie – Lectia 6


6

Lecţia 6

DRAGOSTEA

Verset de memorat:

Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el.1 Ioan 4:16

Adevăr central:

Dragostea este singura raţiune durabilă pentru căsătorie şi temelia oricărei familii împlinite.

Introducere:

Ştim deja că familia ideală este formată dintr-un bărbat şi o femeie credincioşi lui Dumnezeu, uniţi pe viaţă prin legământ, din dragoste şi în voia lui Dumnezeu, care împlinesc bucuroşi rolul şi scopul lui Dumnezeu pentru ei. Am înţeles raţiunile biblice pentru care căsătoria este pe viaţă, şi se încheie pe bază de legământ. Este momentul să studiem acum că la baza unei căsnicii care să dureze, este nimic mai puţin decât dragostea.

1. Ce nu este dragostea

– Nu este doar un sentiment frumos
Una din definiţiile care, într-un mod elegant, subliniează insuficienţa sentimentelor în a defini dragostea, este următoarea: “Dragostea este atunci când simţi că începi să simţi un sentiment pe care simţi că nu l-ai mai simţit până atunci.” Un sentiment, oricât de pronunţat ar fi, se stinge la un momet dat. Ce faci când nu mai simţi?

– Nu este o problemă de hormoni
Unii cred că dragostea este atracţia fizică spre o persoană de sex opus. Nimic mai fals ca această definiţie. De fapt este o atracţie, nu spre persoana aceea, (căreia nu îi cunoşti identitatea spirituală, valorile, caracterul, idealurile, temperamentul, …) ci spre trupul ei. Această atracţie nu se deosebeşte calitativ cu nimic de un instinct pe care îl posedă şi animalele în anumite perioade.
Acest gen de “dragoste”poate avea loc la prima vedere, dar se va veşteji la prima ne-vedere.

2. Ce este dragostea

Dragostea este decizia personală urmată de acţiunea dezinteresată.
Iată elementele acestei definiţii:
a. este o decizie – ea trebuie neapărat să aibă componenta voinţei;
b. este decizie personală – ea trebuie să aparţină celui ce iubeşte. Nu poate fi impusă din afară;
c. decizia trebuie urmată de acţiune – dragostea teoretică nu este dragoste. Dragostea este întotdeauna vizibilă;
d. acţiunea este dezinteresată – cel care beneficiază de ea nu este cel care o face.

3. Cum este dragostea

Biblia vorbeşte în foarte multe locuri despre dragoste. Ne vom opri acum la pasajul clasic din 1 Corinteni 13. Dragostea este extrem de preţuită pentru că ea dă valoare celui ce o posedă. Astfel valoarea omului nu este dată de:
– capacitatea de a vorbi – v.1;
– darurile spirituale – v.2/a;
– capacitatea intelectuală – v.2/b;
– performanţele spirituale – v.2/c;
– generozitatea uimitoare – v.3/a;
– jertfa capitală – v.3/b;
… ci de dragoste.
Semenul poate fi impresionat de oricare din caracteristicile enumerate mai sus, dar Dumnezeu vede în cel caracterizat doar de aceste “realizări”, un “nimic” care face zgomot supărător.

Dragostea:
– este îndelung ________________ – înţelege că viaţa este un proces care are nevoie de timp (nu stresează partenerul);
– este plină de ______________________ – dispus să fie folositor;
– nu ___________________invidia este raportarea la binele altora:
– nu este geloasă pe realizările celuilalt;
– nu consideră că lui îi e mai uşor;
– nu face comparaţii.
– nu se ________________ nu zice: “uite câte am făcut ptr. tine!”;
nu vânează admiraţia celor din jur;
– nu se umflă de ______________________;
– nu ocupă el tot spaţiul unei discuţii;
– nu consideră că are întotdeauna dreptate;
– nu priveşte pe alţii de sus.
– nu se poartă ____________________ curtoazia, cuvintele tandre, gesturile nobile sunt folosite natural şi frecvent;
– nu caută ________________său;
succesul lui stă în împlinirea celuilalt…nu manipulează;
– nu se _______________________________ nu e inflamabil;
– nu se gândeşte la ____________________ nu planifică rău;
– nu se bucură de _______________ ci se bucură de ___________ nu simte o uşurare în momentul în care aude că s-a întâmplat ceva rău;
– ___________________ totul – nu contabilizează greşelile…iartă;
Se spune că doi călugări ajungând pe malul unui pârâu au fost rugaţi de o bătrânică neângrijită şi rău mirositoare să o treacă pârâul. După un timp oarecare, călugărul cel tânăr a început să se plângă de durerile de spate pe care le are datorită bătrânei. Peste alte câteva minute a continuat să se plângă de mirosul urât care încă mai persista în jurul lui. După mai bine de o oră, supărat şi cu inima plină de amărăciune s-a trântit la pământ plângându-se de toate inconvenientele pricinuite de ajutorarea acelei bătrâne. În acest moment călugărul mai în vârstă i-a spus:
– Ştii de ce pe mine nu mă doare nimic şi nu mă plâng de nimic? Eu am lăsat bătrânica pe malul pârâului, tu o mai duci încă cu tine!
Dragostea nu adună amărăciune!
– crede ________________: nu e suspicioasă – are încredere;
– ________________ totul: aşteaptă să fie bine;
– suferă _______________: rezistă pe baricade;
– Nu va _______________________ niciodată!
A spune “nu mai iubesc” este o recunoaştere a faptului că nu ai iubit niciodată. Dragostea adevărată nu moare.

Îţi imaginezi cum poate arăta o familie în care fiecare iubeşte cu această dragoste veritabilă?

ACUM ŞTII

Ce nu este dragostea?
________________________________________________
________________________________________________

Care este definiţia dragostei?
________________________________________________
________________________________________________

Enumeră primele 5 caracteristici ale dragostei care le consideri importante pentru tine.
______________________ ______________________ ______________________ ______________________ ______________________ ______________________

PROIECT

1. Dacă nu eşti căsătorit

a. Asigură-te că operezi cu o definiţie corectă a dragostei.
b. Fereşte-te de situaţiile în care asaltul hormonilor să îţi dea impresia că iubeşti, când de fapt, pofteşti.
c. Decide-te să arăţi adevărata dragoste părinţilor, colegilor, prietenilor, chiar duşmanilor. Este un exerciţiu de o valoare inestimabilă pentru căsătorie.

2. Dacă eşti căsătorit

a. Roagă partenerul tău să completeze următul tabel:

Cele mai evidente moduri de exprimare a dragostei partenerului meu faţă de mine sunt: Cel mai puţin vizibile caracteristici ale dragostei soţului meu faţă de mine sunt:

b. Discutaţi cele două coloane separat, fără a te justifica.
c. Căutaţi moduri practice de îmbunătăţire a exprimării dragostei voastre.
d. Următoarele 30 de zile evaluaţi zilnic progresul.

Comenteaza

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s