Viata de familie – Lectia 2


2

Lecţia 2

EVALUAREA FAMILIEI ACTUALE

Verset de memorat:

“Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ, şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.” Geneza 6:5

Adevăr central:

Familia s-a îndepărtat de planul lui Dumnezeu, pierzând astfel binecuvântarea menită ei. Totuşi, prin harul lui Dumnezeu, se mai găsesc şi astăzi soluţii de întoarcere a familiei la planul lui Dumnezeu.

Introducere:

Am aflat în lecţia trecută că familia a devenit extrem de importantă pentru că este proiectul lui Dumnezeu. De asemenea ea este cadrul în care omul ajunge împlinit şi prin care influenţează societatea.
Vom face acum o radiografie a familiei mileniului trei, din dorinţa de a vedea exact starea ei, urmând a căuta rezolvarea pentru problemele descoperite.

1. Realitatea

Dacă familia a început frumos, continuarea dezvoltării ei a prins traiectorii triste. Omul a ales să nu asculte de Dumnezeu, dând crezare mesajului diavolului “veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul” (Geneza 3:5/b). Această promisiune a fost o minciună. Adam şi Eva nu au cunoscut binele şi răul ca Dumnezeu, ci au cunoscut răul prin experienţă, devenind robii lui, iar binele a rămas doar o amintire.

Acelaşi duşman continuă să asalteze şi astăzi familiile din ce în ce mai mult şi mai nemilos. Astfel asistăm la următoarele realităţi:

– majoritatea copiilor nu au un exemplu de urmat, părinţii lor nefiind acasă, iar atunci când
sunt, nu au timp pentru copii;

– mulţi copii au un singur părinte, acesta fiind divorţat sau despărţit de partenerul lui;

– educaţia copiilor este influenţată negativ de emisiunile de divertisment, care promovează valori anticreştine. Dacă un copil stă zilnic două ore la televizor, adesea în lipsa părinţilor, ajunge ca în 18 ani să se fi uitat la televizor 13140 de ore, adică 1 an şi jumătate. Mark Merrill, un specialist în probleme de familie, a observat deserviciul pe care televizorul îl face familiei. Astfel, în meditaţia lui din data de 2 Decembrie 2002 îl citează pe directorul de la Holywood, regizorul Steven Spielberg, care spune că înainte de a permite copiilor săi să stea la televizor o ora pe zi, ei trebuie să “îşi facă temele de casă, să îşi termine munca ce le revine în casă, să ia cina şi să se îmbăieze”. De asemenea actorul Tom Cruise, o celebritate a lumii cinematografice, permitea copiilor lui să privească la televizor, doar trei ore pe săptămână şi aceasta dacă au rezultate bune la şcoală. Păcat că majoritatea părinţilor nu învaţă nici de la Hristos, nici de actorii şi producătorii de filme care care au înţeles pericolul;

– se propagă mitul sexului sigur şi al libertăţii sexuale. Tinerii îşi încep viaţa intimă la o vârstă
foarte fragedă, iar sexul premarital este acceptat în societate ca normal;

– nu există respect pentru părinţi, copiii adresându-le cuvinte jignitoare, chiar injurii;

– concubinajul (lipsa unui legământ) este la modă;

– divorţul frânge 50% din căsătorii. O statistică realizată în toate ţările industrializate considerate cele mai civilizate din lume spune: “din păcate una din două căsnicii se sfârşeşte cu o despărţire sau cu un divorţ” ;

– recăsătoria devine un joc;

– homosexualitatea şi lesbianismul îşi caută loc şi în legislaţia tării noastre;

– copiilor nenăscuţi nu li se oferă şansa de a trăi curmânduli-se viaţa din dorinţa părinţilor de “libertate”. România este cap de listă în ce priveşte numărul avorturilor. Din 1990 până în 2002 s-au înregistrat 11.000.000 avorturi (mai mult de 50% din populaţia actuală – 21 500 000);

– violenţa în familie a ajuns la cote îngrijorătoare; sunt soţi care îşi bat soţiile, părinţi care îşi nenorocesc copiii, copii care îşi bat, sau chiar ucid părinţii.

Asistăm la un spectacol sumbru şi strigător la cer.

Unele familii încearcă să salveze aparenţele convieţuind sub acelaşi acoperiş, în ciuda lipsei oricărui sentiment de dragoste. Jack şi Carole Mayhall au aflat că din cei căsătoriţi, numai 3% pretind a avea o căsătorie fericită. Şi câţi oare au cu adevărat o asemenea căsnicie?

2. Cauza

Este îngrijorătoare această crudă realitate şi este imperios necesar să căutăm cauza. Desigur că de la Adam încoace toţi suntem experţi în a ne scuza şi a da vina pe alţii. Cea mai veche scuză sună aşa: “nu eu, ci femeia pe care mi-ai dat-o”, sau ”nu eu, ci şarpele…” Ideea este clară, întotdeauna altcineva este vinovat.

Pentru cei care citesc Scriptura, cauza este evidentă: PĂCATUL! El este ruşinea popoarelor, el rupe relaţiile omului cu Dumnezeu şi semenii, el duce la izolare şi înstrăinare, el aduce ruşine, durere şi moarte.

Citeşte următoarele texte şi identifică păcatele prezente în viaţa de familie şi modul în care o afectează:

Geneza 2:16-17 şi Geneza 3:6
______________________________________________;

Geneza 3:12
______________________________________________;

Geneza 4:5
______________________________________________;

Geneza 4:8
______________________________________________;

Geneza 4:19
______________________________________________;

Geneza 6:2
______________________________________________;

Geneza 9:21
______________________________________________;

Geneza 12:11-13
______________________________________________;

Geneza 13:7
______________________________________________;

Geneza 25:28
______________________________________________;

Geneza 27:13-16
______________________________________________;

Geneza 39:7
______________________________________________;

Descoperim toate acestea studiind doar prima carte a Bibliei. În Noul Testament este suficient să privim la textul din Romani 1:26-32. Aici găsim o listă mult prea lungă de păcate.

Care din păcatele enumerate deteriorează familia?
_____________________________________________________
___________________________________________________________________
_____________________________________________
___________________________________________________________________

Se observă cu ochiul liber că:
– Satan este şiret, fiind duşmanul de moarte al familiei;
– primul păcat pare mic, dar urmările sunt fatale;
– niciodată un păcat nu va rămâne fără ‘fraţi”;
– decăderea nu cunoaşte limite.

Oare este vreo şansă pentru familiile de azi? Dacă da, cine o are? Ce ar trebui făcut? Şi când?

3. Soluţia urgentă

Când spun “soluţia urgentă”, mă refer la primul lucru pe care ar trebui să îl facă fiecare, pentru a schimba starea de fapt. Această soluţie nu este simplistă, ci urgentă şi sigură, de aceea îi oferim loc chiar la începutul acestui curs. Pasul propus este doar primul dintr-o serie de paşi pe care îi vor face toţi cei care Îl iau în serios pe Dumnezeu, pe ei şi familia lor.

Soluţia este refacerea relaţiei cu Dumnezeu.

Mă întrebi acum dacă nu cumva am înţeles greşit care este problema ta? Tu zici că nu ai nimic cu Dumnezeu, problema ta este cu partenerul, cu părinţii sau cu copiii.

Biblia afirmă că prima relaţie care suferă în urma păcatului este relaţia cu Dumnezeu:
– Iosif, când a fost ispitit de soţia lui Potifar a exclamat: ”Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?”(Geneza 39:9);
– David în urma păcatului său mizerabil, mărturiseşte: ”Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit şi am făcut ce este rău împotriva Ta…”(Psalmul 51:4).
În urma ruperii acestei relaţii primordiale, toate celelalte relaţii suferă. Despărţit de Dumnezeu iei decizii greşite, spui vorbe necontrolate, răneşti şi nu ai putere pentru reconciliere.

Prima persoană cu care trebuie să-ţi refaci relaţia este Dumnezeu, şi aceasta din mai multe motive:
– cu Dumnezeu este cel mai uşor să te împaci, pentru că El te iubeşte necondiţionat şi deja te aşteaptă;
– când Dumnezeu te iartă îţi dăruieşte şi capacitatea de a ierta – doar un iertat poate fi un bun iertător;
– Dumnezeu nu numai că te iartă, dar te şi transformă – tu poţi avea un nou început real în relaţiile tale;
– dacă încerci să repari relaţia ta cu semenul, înainte de a o reface pe cea cu Dumnezeu, aceasta va fi una superficială, pentru că singur nu ai puterea să te corectezi.

Refacerea relaţiei cu Dumnezeu implică:
– recunoaşterea păcatului, regretul sincer, mărturisirea şi părăsirea lui pentru totdeauna (prin rugăciune);
– acceptarea soluţiei lui Dumnezeu pentru păcatul tău: jertfa Domnului Isus Hristos (El devine Mântuitorul tău);
– decizia de a asculta cu sfinţenie de Domnul în tot ce zice (Isus Hristos devine Domnul tău).
Acestea sunt pocăinţa şi credinţa poruncite de Dumnezeu.

Va rezulta o viaţă cu:
– sistemul de valori echilibrat după cel al lui Dumnezeu;
– caracterul în asemănare zilnică cu al Domnului tău;
– capacitatea de a ierta şi de a cere iertare;
– puterea de a-ţi asuma responsabilitatea unui legământ;
– tăria de a fi credincios legământului încheiat;
– capacitatea de a primi şi oferi dragoste … o viaţă minunată!

ACUM ŞTII

Cât de stabile sunt relaţiile de căsnicie în zilele noastre?
_______________________________________________

Sunt inofensive emisiunile de divertisment de la televizor?
_______________________________________________

Care este cauza problemelor din familie?
_______________________________________________

Enumeră câteva păcate care apar în primele capitole ale Bibliei.
_______________________________________________

Se regăsesc ele şi azi?
_______________________________________________

Ce ar trebui să facă, în primul rând, o persoană care doreşte binele familiei lui?
_______________________________________________

De ce?
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________

Cum se reface relaţia ta cu Dumnezeu?
____________________________________________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________

PROIECT

a. Dacă nu eşti căsătorit

– Analizează relaţia ta cu Dumnezeu şi cu cei mai apropiaţi! Dacă nu ai acum relaţii bune cu cei din jur, nu vei avea nici după căsătorie.

– Deprinde-te să fii permanent într-o relaţie bună cu Dumnezeu; nu accepta să rămâi cu păcatul asupra ta!

– Învaţă să fii bun iertător; îţi va fi de folos!

– Deprinde-te să-ţi onorezi toate promisiunile, să fii responsabil!

b. Dacă eşti căsătorit

– Analizează problemele recente care au apărut în familia ta şi identifică partea ta de vină.

– Refă-ţi relaţia cu Dumnezeu, cerându-I să te schimbe în domeniile deficitare.

– Cere iertare partenerului tău pentru ce ai greşit.

– Acţionează de azi înainte în ascultare de Dumnezeu. Nu te simţii deranjat dacă cei din jur nu vor avea încredere în tine imediat. Vor vedea în timp că tu eşti cu adevărat altul.

Anunțuri

Comenteaza

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s