Sarbatori pagane de iarna au fost inlocuite cu Sarbatoarea Nasterii Domnului


Crăciunul, ziua naşterii lui Hristos

După anul 375, sărbătorim naşterea Domnului în fiecare decembrie, pe 25 decembrie (în calendarul gregorian) sau pe 6 ianuarie (în calendarul iulian), iar după 1900, Crăciunul este celebrat atât de creştini, cât şi de necreştini. Aspectul religios, prin participarea la slujbe, este subordonat preocupărilor casnice, cumpărături, cadouri pentru copii şi nu numai.

În Evanghelie nu există vreun detaliu cu privire la data de naştere a lui Iisus, astfel că primii creştini au ales să celebreze pe 24 decembrie, respectiv 6 ianuarie, păstrând obiceiul ceremoniilor închinate zeilor păgâni. Tot reminiscenţe păgâne sunt considerate şi manifestările pline de veselie, nepotrivite, chiar scandaloase, din perspectiva creştinilor primelor secole.

Naşterea Domnului a înlocuit Saturnaliile, dar şi Juvenaliile, de asemenea sărbătoare păgână de iarnă, prima, sărbătoarea lui Saturn, cealaltă, a tinerilor sau a copiilor. De Saturnalii, pe data de 17 decembrie, apoi timp de o săptămână, sclavii puteau să mănânce, să bea şi să se distreze împreună cu stăpânii. Ataşamentul faţă de vechile sărbători şi practicile rituale păgâne au determinat ierarhia creştină să le substituie prin cultul lor, ca măsură pentru o mai rapidă răspândirea în rândul oamenilor.

Acum mai bine de două mii de ani, Fecioara Maria l-a născut în Bethleem, într-o iesle săracă, pe Pruncul Iisus. Cei trei magi au văzut steaua luminoasă de la răsărit şi au mers cale lungă să-i aducă daruri: aur, smirnă şi tămâie.

Se spune că Fecioara Maria, când a simţit că trebuie să nască, însoțită fiind de Iosif, a căutat din casă în casă şi i-a rugat pe oameni să-i ofere adăpost pentru a aduce pe lume pe fiul lui Dumnezeu. A ajuns şi la casa unor bătrâni, Crăciun și Crăciunoaie, dar nici aceştia nu au vrut să primească o femeie ce urma să nască un prunc conceput din greșeală. Maria nu a mai putut merge însă şi a intrat în ieslea vitelor. L-a adus pe lume pe Hristos, iar Crăciunoaia, din milă, i-a fost de mare ajutor. Nu şi Crăciun însă, pentru că, atunci când a aflat, se spune, i-a tăiat nevestei mâinile. Femeia nu a rămas infirmă, printr-o anume minune altele i-au fost dăruite, căci rău i-a părut şi lui Crăciun şi mult s-a rugat apoi să fie iertat. A primit iertarea şi Crăciun, recunoscător, a fost de atunci, şi a rămas şi până astăzi, şi primitor, şi iubitor de copii.

A căpătat şi un obicei, se spune, intră în casele oamenilor pe horn şi poartă cu el un un sac mare, plin de jucării, pe care le aduce în dar. Şi, ca să ajungă la cât mai mulţi copii foloseşte o sanie pe care Rudolf, renul-şef, o poartă ca vântul, ajutat, desigur, de alţi opt tovarăşi de drum: Vixen, Blitzen, Comet, Cupid, Dancer, Dasher, Donder şi Prancer.

mosulica pe sanie

Prin 1860, Thomas Nast, un desenator american, l-a imortalizat pe Moş, iar 1885 l-a desenat din nou. Blând şi cu barba lui albă, exact cum îl ştim noi astăzi. Mulţi spun că seamănă cu Moş Nicolae, alţii că ar fi chiar el. Copiii din toată lumea îl aşteaptă cu nerăbdare şi îl strigă când Santa Claus, când Sinter Klaas sau Father Christmas ori Pere Noel, ba, într-o vreme, chiar şi Moş Gerilă. Apoi, copiii merg cu colindul, căci şi ei îl iubesc pe Moşul. Îi cântă, îi spun poezii. „Moş Ajunul”, „Florile dalbe”, „Steaua”, „Capra” sunt pe buzele tuturor.

Sărbătoarea Naşterii Domnului a prilejuit numeroase obiceiuri. Împodobirea bradului, simbol al vieţii în credinţa păgână, este relativ recentă şi provine din ţările germanice. În Antichitate, egiptenii îşi decorau casele cu frunze de palmier în cea mai scurtă zi a anului, în luna decembrie. Romanii făceau la fel în timpul Saturnaliilor, folosind ramuri de brad, iar preoţii druizi împodobeau stejarii cu mere aurii.

Obiceiul creştin al împodobirii bradului a fost atestat pentru prima oară în Lituania, în 1510, deşi se spune că Martin Luther a fost primul care a împodobit un brad de Crăciun cu lumânări aprinse.
În 1601, un călător care poposea la Strasbourg în preajma Crăciunului scria că bradul era împodobit cu flori frumos colorate din hârtie şi beţe de zahăr ars, aurii. În America, obiceiul pomului de Crăciun a fost introdus de coloniştii germani, în secolul XIX, iar în Anglia, Prinţul Albert a împodobit primul brad de Crăciun la Castelul Windsor. Obiceiul a fost preluat apoi de englezi şi răspândit nu numai în Marea Britanie, ci şi în colonii. În Germania, bradul este împodobit frumos şi sunt aprinse lumânările, apoi familia se adună de jur-împrejur şi cântă „O Tannenbaum!” (O, brad frumos!). Globurile au apărut ceva mai târziu. La început, brazii erau împodobiţi cu hârtie colorată, dulciuri şi mere, iar beculeţele electrice au înlocuit treptat lumânările. În vârful bradului se aşază de obicei o stea, pentru a ne aminti de steaua văzută de cei trei magi.

Mâncărurile tradiţionale nu lipsec de pe mesele românilor în zilele Crăciunului. Potrivit obiceiului, purcelul trebuie sacrificat de Ignat. Se prepară multe feluri de mâncare, la loc de cinste fiind sarmalele, lebărul, toba, şunca afumată, piftia, cârnaţii şi friptura.

Poveste de Crăciun

Trăiau odată, de mult, într-un mic sat, o familie de ţărani. Aveau doi copii. Femeia era credincioasă şi copiii asemenea. Tatăl însă nu prea. Aşa că, în dimineaţa Crăciunului a rămas acasă, nimic bun nu-i putea aduce slujba de la biserică, îşi spunea el. Apoi, nici nu prea înţelegea cum cineva ca Dumnezeu, atotputernic, nu-i aşa, să-şi trimită fiul printre oameni. Şi, pentru ce… Atâtea patimi, atâta durere, cum să te rabde inima… „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” (Ioan 3:16)

Ei bine, nu înţelegea, oricât s-ar fi străduit, şi pace.

craciun-luminosEra o zi geroasă de iarnă şi vântul viscolea, parcă, mai tare zăpada. Aţipise când un zgomot se auzi la geam. Afară însă, nimic. O dată şi încă o dată… Când vântul s-a mai liniştit, curios, a ieşit să vadă ce-i. În câmpul de lângă casă, ce să vezi, un stol de gâşte. Măi, să fie! Cum aşa?! Le-a prins iarna pe la noi, n-au mai apucat bietele să plece… îşi spunea el. Milos, s-a gândit să le ofere adăpost. Uşor de spus, greu de făcut, pentru că, oricât s-a străduit, de reuşit tot n-a reuşit să le-aducă măcar mai aproape de fermă. Întâi a deschis larg uşa, dar în zadar a aşteptat, apoi a luat o bucată de pâine, măcar de le-ar fi fost foame. Ba, foame se poate că le era, dar de frică nici că gândeau să se apropie. Mai rău chiar, când s-a grăbit să le-adune împreună cu un băţ mai lung şi să le îndrume direct către adăpost au fugit care-încotro, de-ai fi zis că mai rău vrei să le faci şi nu invers. Nicio speranţă pentru bietele păsări, îşi spunea el, doar dacă… şi, atunci, a scos pe braţe o gâscă din cele nouă pe care le avea. Ajunsă în omăt, pasărea a bătut cu putere, de câteva ori, zăpada cu aripile larg deschise, apoi a făcut un cerc şi, din două-trei salturi, s-a întors pe drumul ce ducea către locul unde-i era cald şi bine. Era drumul către casă, îl ştia atât de bine. După ea, însă, veneau şi restul. Una câte una, încet-încet, până la ultima.

Şi-a dorit mult să le poată salva de la îngheţ, dar n-a fost suficient. Oricât s-a străduit tot „una de-a lor” le-a adus scăparea. Totul părea acum să capete sens. Şi noi, ca şi păsările, rătăcim uneori şi orbi, şi pierduţi, şi disperaţi. Rătăcim şi avem nevoie, precum gâştele, să ne arate cineva calea… „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” (Ioan 3:16).

Aceasta este adevărata semnificaţie a Crăciunului, se gândea el…

Anunțuri

Comenteaza

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s