CERUL pentru mine inseamna „ACASA”


Vreau să-l văd pe Domnul meu, Cerul e un loc minunat.” Îmi place mult acest cântec: ,,Cerul e un loc minunat, e locul cel mai minunat, locul unde ne vom simţi ACASĂ, e locul mult dorit de fiecare dintre noi, acolo bucuria noastră va fi deplină, pentru că suntem din Dumnezeu, acolo ne vom simţi Acasă împreună cu El. ,,Cu cât anii trec cu atât dorinţa de a ajunge în cer e mai puternică în viaţa unui creştin.” Bunicul meu vorbea mereu depre cer şi îşi dorea mult să ajungă acolo.

Dumnezeu i-a împlinit dorinţa şi l-a chemat acasă pentru că l-a iubit mult. Am văzut această dorinţă şi în viaţa altor creştini cu care am stat de vorbă.

Când eşti copil iţi doreşti să fii mare şi te gândeşti ce bine o să fie atunci, eşti liber să faci ce vrei, apoi visezi să te căsătoreşti şi te gândeşti ce fericit o să fii să ai familie dar îţi dai seama că nu asta e cea mai mare bucurie, îmbătrâneşti, slăbesc puterile, nu mai găseşti nici-o bucurie în tot ce ai şi îţi doreşti să pleci în cer, realizezi că toate lucrurile de pe acest pământ sunt doar scântei de bucurie, nici nu au venit bine în viaţa ta că şi au dispărut ţin doar o clipă. Ce este viaţa noastră? Nu suntem decât un abur care se arată puţintel şi apoi piere (Iacov 4:14).

Când vom ajunge Acasă va fi diferit, bucuria noastră va fi deplină, nu ne vom mai dori altceva decât să lăudăm pe Dumnezeu, vom uita de toate suferinţele (Isaia 35:10b). O bucurie veşnică le va încununa capul, veselia şi bucuria îi vor apuca iar durerea şi gemetele vor fugi.

Ce face CERUL să fie aşa de dorit de noi pământenii?

Cuvântul ,,minunat” are cea mai mare însemnătate când îl asociezi cu cerul, cred ca ne vom da seama de asta cu mult mai mult când vom ajunge în cer, când vom umbla pe străzi de aur, îl vom vedea pe Dumnezeu în toată slava Lui, Isaia spune în Isaia 24:23 ,,luna va fi acoperită de ruşine şi soarele de groază, căci Domnul oştirilor va împărăţi pe muntele Sionului şi la Ierusalim, strălucind de slavă în faţa bătrânilor Lui”.

Cerul va străluci de slava Lui Dumnezeu, atunci soarele la care acum nu ne putem uita, acolo strălucirea lui va fi nimic, cuvintele nu pot exprima splendoarea cerului, câtă frumuseţe a pregatit El pentru noi cei care îl iubim pe El.

Dacă cuvintele nu pot exprima ceea ce Dumnezeu a pregătit, atunci realitatea e ceea ce spune Ioan ,,că la mintea omului nu a ajuns” nici măcar nu ne putem imagina, din acest motiv cred că cerul e dorit de noi pentru că ceea ce a pregăit va fi veşic,nu va ţine doar o clipă.

Noi trebuie să trăim în fiecare zi ca şi cum ar fi ultima aici jos şi următoarea ar fi în cer cu Domnul în slavă, să trăim în fiecare zi pentru cer investind în cer, spunând celor din jur nemântuiţi ce a pregătit Dumnezeu pentru toţi cei ce cred în El, să dorim ca cerul să fie plin de oameni.

C.S.Lewis spune: ,,Ţinteşte spre cer şi te vei alege în plus cu pământul.Ținteşte spre pământ şi nu te vei alege cu nimic.” Când privirea noastră va fi aţintită la cer vom realiza cât de importanţi sunt oamenii şi va arde în noi dorinţa să-i vedem mântuiţi ca să putem moşteni cerul împreună cu ei. Bunicul meu vorbea depre cer dar nu rămânea numai la atât, cerul se reflecta în viaţa lui, de fiecare dată când avea prilejul vorbea cu oameni despre dragostea lui Dumnezeu. Un proverb spune: ,,Nu putem intra în Cer dacă mai înainte nu a intrat Cerul în noi.”

Atâta timp cât ne vom concentra toată energia noastră pentru acest pământ şi despărţirea de el ne va fi grea pentru că Biblia spune că ,,unde ţi-e comoara, acolo ţi-e şi inima”. Dacă vom investi în cer, comoara noastră va fi acolo şi dorinţa noastră va fi tot mai mare să ajungem în CER.

Caută şi păstrează mereu o bucată de cer deasupra vieţii tale.

Comenteaza

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s