Bucuria


Adesea, creştinismul este văzut ca o religie plină de restricţii, ai căror adepţi sunt mereu trişti. Această imagine este în contradicţie cu perspectiva biblică, în care Dumnezeu vorbeşte mult despre bucurie, veselie şi fericire. Vechiul Testament şi Noul Testament ne promite bucurie şi nu una temporară, ci o bucurie continuă care rezistă în vremurile bune şi în cele grele.

Bucuria este o trăsătură caracteristică a credinciosului şi a bisericii, în general, bazată nu pe împrejurări, ci pe Dumnezeu, anticipând bucuria nespusă de care vom avea parte în Împărăţia Sa.

În Noul Testament, bucuria este una dintre roadele Duhului Sfânt (Galateni 5:22), de aceea este strâns legată de lipsa păcatului. Atunci când intervine păcatul în viaţa unui credincios, acesta îşi pierde bucuria.

Versete

„Aceasta este ziua, pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne înveselim în ea!” (Psalm 118:24).

„Căci mânia Lui ţine numai o clipă, dar îndurarea Lui ţine toată viaţa: seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia.” „Şi mi-ai prefăcut tânguirile în veselie, mi-ai dezlegat sacul de jale, şi m-ai încins cu bucurie” (Psalm 30:5, 11).

„Da, inima noastră îşi găseşte bucuria în El, căci avem încredere în Numele Lui cel Sfânt” (Psalm 33:21).

„Cel neprihănit se bucură în Domnul şi în El îşi caută scăparea; toţi cei cu inima fără prihană se laudă că sunt fericiţi” (Psalm 64:10).

„Dar cei neprihăniţi se bucură, saltă de bucurie înaintea lui Dumnezeu, şi nu mai pot de veselie” (Psalm 68:3).

„Lumina este semănată pentru cel neprihănit, şi bucuria pentru cei cu inima curată. Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul, şi măriţi prin laudele voastre sfinţenia Lui!” (Psalm 97:11-12).

„Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu, şi rămân în dragostea Lui. V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, şi bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 15:10-11).

„Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14:17).

„Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!” (Filipeni 4:4).

„Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har, în care suntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu. Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea” (Romani 5:2-4).

Comenteaza

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s