Adolescentul, între viziune și ruină


Cuvântul ,,adolescent” a intrat în circulație în jurul celui de-al doilea Război Mondial. Deși multe s-au schimbat de când primii adolescenți au fost recunoscuți pe scena socială, există o mulțime de similtudini între tinerii anilor ’40 și cei din perioada contemporană. De-a lungul anilor, adolescenții societății nu au contenit să-și caute indentitatea, străduindu-se în același timp să-și afirme independența față de părinți.

Problemele fundamentale cu care se confruntă adolescenții din ziua de azi ne-au frământat și pe noi la vremea adolescenței. Creșterea fizică este însoțită de o ,,creștere subită” pe plan intelectual. Adolescentul își formează un nou mod de gândire. Capacitatea intelectuală de a analiza ideile și acțiunile și de a intui consecințele anumitor credințe dă naștere unor provocări specifice. Și anume, el examinează sistemul de valori cu care a fost obișnuit de mic și decide dacă acesta merită să fie respectat.

Dintre multele frământări care se cuibăresc în mintea lui, este și ideea de Divinitate. Există Dumnezeu, așa cum admit părinții mei? Dacă da, de ce trebuie să Îl ascult și ce câștig din asta…? Ei bine, aici trebuie să intervenim noi. Noi toți. A-i susține în rugăciune atât pe părinți cât și pe ei e un fundament care stă la baza bisericii viitoare. Mulți dintre noi, nu îi luăm prea mult în seamă, pentru că probabil acum, nu avem prea multă bază în ei. Mulți doresc ca adolescenții să aibă evoluții instant, ca Nesul. Însă aceste rezultate de tip popcorn, nu prinde și când ai mai vrea să mai te servești odată, ai realizat că s-au ,,terminat”. Întraga generație s-a ruinat.

A fi o biserică care se gândește la viitor, înseamnă să investești în aceste comori. Deși nu se observă rezultate imediate, să fii acolo lânga ei și să îi susții. Treptat și constant ei se formează și peste câtva timp, îți vei da seama ca ai lângă tine un stejar, de care nu mai ai loc. Rădacinile lui îți vor fi ,,incomode”, îți vor da aripi să îi lași pe ei să îți ia locul… Locul la amvon, la cântare…la slujire.

Comenteaza

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s