Ca sa ai o casatorie fericita…


Ca sa ai o casatorie fericita…

Când am ajuns acasă în noaptea aceea, în timp ce soția mea servea cina, i-am luat mana și i-am spus: am să-ți spun ceva. Se așeză să mănânce în liniște si puteam vedea durerea din ochii ei. Desi parca nu puteam sa deschid gura, a trebuit insa sa-I spin ce gandeam…
Vreau să divorțez… i-am spus cât am putut de încet. Vorbele mele păreau să nu o deranjeze. Din contră, foarte liniștită m-a întrebat, de ce? Am evitat întrebarea ei tăcând, ceea ce desigur a facut-o să se înfurie. Aruncă vasele și strigă: nu pari a fi om! Noaptea aceea nu am mai vorbit. Insa ea plângea în liniște.
Eu, am înțeles că ea vroia să știe ce se întâmplă cu casnicia noastră. Dar nu aș fi putut să-i dau un răspuns satisfacator. Inima mea acum aparținea Luizei. Pe ea nu o mai iubeam. Cu vinovație, am redactat un acord de divort, în care îi dădeam casa noastră, mașina noastră și 39% din acțiunile întreprinderii noastre. Dar după ce a citit-o, a rupt-o în bucăți…
Femeia care stătuse 15 ani din viața ei cu mine, acum părea o străină…M-am simțit rău pentru atâta timp și energie pierdută cu mine și toate astea nu i le-aș fi putut înapoia niciodată. Dar acum nu mai puteam da înapoi, eu o iubeam pe Luiza. În sfârșit soția mea plângea în fața mea, si asta era ceeace ceea ce anticipasem ca se va intampla.
Văzând-o plângând mă linișteam puțin, pentru că ideea divorțului care mă preocupase atât de mult, acum era mai clară ca niciodată. Ziua următoare am ajuns acasă foarte târziu și ea stătea la masă scriind ceva. Eu nu mâncasem, petrecusem o zi foarte intensă cu Luiza și-mi era mai mult somn decât foame, așa încât m-am dus la culcare. Când m-am trezit dimineața devreme, ea încă scria.    Adevărul e că nu mă interesa, m-am intors în pat și am continuat să dorm.
Cand m-am trezit mi-a prezentat condițiile ei pentru a accepta divorțul. Nu vroia nimic de la mine, dar avea nevoie de o lună înainte de a semna divorțul și cerea ca timp de o lună să încercăm să trăim cât mai normal posibil. Motivele ei erau simple : fiul nostru avea niste examene foarte importante luna asta și nu dorea să-l influențeze cu naufragiul căsătoriei, parinților lui. Asta era ceva cu care eram și eu de acord. Dar mai era ceva, îmi cerea să-mi amintesc cum am purtat-o în brațe în ziua căsătoriei noastre. Vroia ca în fiecare zi timp de o luna, să o port în brațe din camera noastră până la ușa casei…m-am gândit că a înnebunit. Dar m-am decis să accept această ciudată cerință, că și așa această luna va trece fără să ne mai certăm sau fara tensiuni intre noi.
I-am povestit Luizei de condițiile puse de soția mea…a râs destul și s-a gândit ca era foarte absurd. Spuse cu ton ironic : nu contează trucurile pe care le inventează, trebuie să accepte realitatea că veți divorța.
De când i-am exprimat intențiile mele de divort, eu și soția mea n-am mai avut nici o relatie intima. În prima zi când am dus-o mi s-a părut puțin cam dificil. Fiul nostru ne-a vazut și a aplaudat de fericire zicând, tata mi-a plăcut că o iubești atât de mult pe mama. Cuvintele lui mi-au provocat un pic de durere. Din camera noastră până la ușa de intrare în casă am mers cam 10 metri cu ea în brațele mele. Ea închise ochii și-mi șopti la ureche să nu spun nimic copilului despre divorț. M-am simțit foarte incomod, am coborât-o din brațe și ea s-a dus să ia autobuzul că să meargă la serviciu, iar eu am condus singur la serviciul meu.
A doua zi mi-a fost un pic mai ușor. Ea s-a așezat ușor pe pieptul meu si puteam să-i miros parfumul bluzei. Mi-am dat seama că de mult timp nu i-am mai dat atenție acestei femei. Mi-am dat seama că nu mai era atât de tânără, avea un pic de riduri pe față, părul ei începea să încărunțească. Era prețul căsniciei noastre. Pentru un minut m-am intrebat daca eu eram responsabil de asta. In a patra zi, când am dus-o, am simțit că revenea un pic de intimitate. Asta era femeia care îmi dăduse 15 ani din viața ei. În a cincia și a șasea zi mi-am dat seama că sentimentul creștea din nou.Nu i-am povestit nimic despre asta Luizei. Cu cât treceau zilele îmi era tot mai ușor s-o duc în brațe. Poate chiar exercițiul de a o căra in brate in fiecare zi, mă făcea mai puternic.
Într-o dimineață am vazut-o căutând o rochie, dar nu găsea nimic care să-i vină. Doar a suspinat și a zis, toate rochiile mele mi-au rămas largi. Atunci mi-am dat seama de ce îmi era tot mai usor să o port în brațe. Pierdea foarte mult din greutate și era foarte, chiar foarte slabă. Si atunci am înțeles motivul…suferise atâta durere și amărăciune în inima ei. Si atunci, Inconștient i-am atins fruntea. Fiul nostru intra în acest moment și spuse, Tata e timpul să o duci pe mama. Sotia mea insa l-a imbratisat cu pasiune, iar eu mi-am intors privirea de teama ca imaginea asta ma va impresiona si ma va face sa-mi schimb planurile. Atunci am luat-o în brațe și am început să merg spre usa de iesire, iar mana ei mi-a mângâiat gâtul și eu am strâns-o puternic în brațe, exact ca în ziua când ne-am căsătorit. Dar starea ei fizică m-a întristat. Si in timp ce Fiul nostru plecase la școală. Am îmbrățișat-o cu putere și i-am zis, niciodată nu mi-am dat seama că-n viața noastră lipsea așa ceva.
Mă temeam că-n orice moment puteam să-mi schimb părerea…am plecat spre locuinta Luizei si in timp ce urcam scarile Luiza deschise usa incercand sa ma imbratiseze. Atunci i-am spus: regret mult, dar nu voi mai divorța. Nu putea să creadă ceea ce-i spuneam, încât îmi puse mâna pe frumte și m-a întrebat dacă am temperatură. I-am luat mâna de pe frunte și i-am spus din nou. Regret mult Luiza, dar nu voi mai divorța. Căsnicia mea era plictisită nu pentru nu ne mai iubeam ci pentru că nici ea nici eu nu știam să apreciem micile detalii ale vieții noastre. Acum îmi dau seama că atunci când ne-am căsătorit și am purtat-o în brațe pentru prima oară, asta este responsabilitatea mea până când moartea ne va despărți. În acest moment Luiza avu un șoc, m-a îmbrâncit cu putere și plângând a închis usa. Fugind am coborat scările și am plecat. M-am oprit la o florărie și am comandat un frumos buchet de flori pentru soția mea. Vanzatoarea m-a întrebat ce să scrie pe cartea de vizită. Am zâmbit și am scris: “Totdeauna te voi purta în brațele mele, până când moartea ne va despărți”. În noaptea aceea, când am ajuns acasă, cu florile în mână și cu zâmbetul pe față, am urcat în camera noastră, numai pentru a-mi întalni soția în patul ei…era nemiscata…MURISE…Nu spusese nimic despre boala care o consumase și o măcinase tot acest timp.
Micile detalii sunt cele care cu adevarat conteaza într-o relație. Nu casa, mașina, proprietățile sau banii din bancă. Acestea crează doar un fals sentiment de fericire, care nu inseamna totul. Mai bine fă-ți timp să fii prietenul soțului sau soției și ia-ți tot timpul necesar pentru micile detalii care fac o mare diferenta… CA SĂ AI O CĂSĂTORIE FERICITĂ !!!

Comenteaza

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s