Pocainta



În Vechiul Testament, cuvintele traduse „pocăinţă” au semnificaţia de a suspina, a gâfâi, a se întoarce, iar în Noul Testament, preocupare, îngrijorare, a răsturna, a se întoarce, a se răzgândi, a-şi schimba gândirea, cu alte cuvinte a-ţi părea rău până la suferinţă de păcatul din viaţa ta şi a te hotărî să îţi schimbi modul de viaţă.

Schimbarea este parte a pocăinţei. Primul pas este atunci când îţi pare rău pentru ce ai făcut şi îi ceri iertare Domnului, dar al doilea pas, mai important decât lacrimile, este să nu mai faci lucrul respectiv. Vestea cea bună este că Dumnezeu ne primeşte ori de câte ori ne cerem iertare. În 1 Ioan 1:9 citim: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire”. Chemarea la pocăinţă a omului este o chemare de a se întoarce la starea de dependenţă de Dumnezeu şi în legământ cu El.

Dumnezeu ne cheamă mereu la pocăinţă şi niciodată nu e prea târziu să o facem. Unii cred că dacă au trăit în păcat nu mai au dreptul să vină la Dumnezeu, dar în Faptele Apostolilor 17: 30 citim: „Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască”.

Îndelunga Sa răbdare, în dragostea Lui şi dorinţa de a da şansa cât mai multor oameni să vină în Împărăţia Lui, Domnul ne îndeamnă la pocăinţă: „Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă” (2 Petru 3:9).

Pocăinţa sinceră este doar o condiţie a mântuirii, nu un merit. Motivele pentru pocăinţă se găsesc în bunătatea lui Dumnezeu, în dragostea Lui, în consecinţele inevitabile ale păcatului şi dorinţa Lui de a vedea păcătoşii mântuiţi, în esenţa Evangheliei şi speranţa unei vieţi adevărate în Împărăţia Cerului (Ezechiel 33:11: ,Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască”; Marcu 1:15: „S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă, şi credeţi în Evanghelie.”; Luca 13:1-5; Ioan 3:16: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”; Fapte 17:30: „Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască”; Romani 2:4: ”… Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?”; 1 Timotei 2:4: „…Dumnezeu, Mântuitorul nostru… voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului”).

Pocăinţa presupune conştientizarea sărăciei spirituale, ceea ce contravine mândriei, creând dorinţa de a veni cu smerenie în faţa lui Dumnezeu, de a creşte spiritual şi a te apropia de El. Ea nu se referă doar la prima întâlnire cu Dumnezeu, atunci când îţi recunoşti starea păcătoasă şi te întorci la El, ci şi la credincioşi pe tot parcursul vieţii pe acest pământ: „Adu-ţi dar aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te, şi întoarce-te la faptele tale dintâi” (Apocalipsa 2:5).

Comenteaza

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s