Caderea de la credinta


Căderea de la credinţă este atunci când un creştin născut din nou în Hristos se întoarce la păcat sau devine încăpăţânat în inima lui şi refuză să se supună voii lui Dumnezeu în viaţa lui. Acţiunile exterioare sunt doar simptome ale problemei reale – atitudinea inimii – care trebuie rezolvată pentru a putea schimba acţiunile.  Căderea de la credinţă înseamnă că propriile tale dorinţe şi planuri acţionează împotriva voii lui Dumnezeu (1 Corinteni 3:3; Proverbe 14:14).

CE SPUNE BIBLIA

„Dar ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi. Adu-ţi aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine, şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti” (Apoc. 2:4,5).
„Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9).

„De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei” (Evrei 7:25).
„Şi-a venit în fire, şi a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici. Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu, şi-i voi zice: Tată am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta” (Luca 15:17,18). „… să se întoarcă la Domnul … care nu oboseşte iertând” (Isaia 55:7).

„Le voi vindeca vătămarea adusă de neascultarea lor, îi voi iubi cu adevărat” (Osea 14:4).

CONDAMNĂ DUMNEZEU PE CEI RĂTĂCIŢI DE LA CREDINŢĂ?

Dumnezeu nu ne condamnă – răutatea şi rătăcirea noastră ne condamnă (Ieremia 2:19). Nici Isus nu a venit să ne condamne, ci să ne dea viaţă din belşug (Ioan 10:10).

De aceea, dacă îţi mărturiseşti păcatele, Dumnezeu te va ierta (1 Ioan 1:9).

Acceptă iertarea Lui şi apoi iartă-te pe tine însuţi. Iartă-i pe aceia care ţi-au greşit. Du-te la persoanele cărora le-ai făcut rău sau împotriva cărora porţi pică şi cere-le să te ierte. Îndreaptă, în orice fel poţi, orice greşeli cauzate de rătăcirea ta. Dacă nu eşti botezat cu Duhul Sfânt, cere-L şi primeşte-L (Luca 11:13).

Apoi creşte în Isus şi în căile Domnului. Duhul Sfânt dă unui creştin abilitatea de a birui păcatul. El îţi dă puterea de a creşte în asemănare cu Hristos. Te conduce, mângâie, te învaţă adevăruri spirituale şi te echipează cu daruri şi calităţi ale lui Dumnezeu (Fapte 1.8; Ioan 14:16; 1 Corinteni 12; Galateni 5:22,23).

ÎN TIMP CE TE ROGI

Mulţumeşte-I lui Dumnezeu pentru compasiune şi milă. Mulţumeşte-I pentru că te-a luat înapoi în harul Său iubitor, acum că te-ai reîntors la El şi pentru restaurarea păcii, bucuriei şi fericirii în timp ce redevii slujitorul Său.

Versete pentru meditat / Temă de casă
2 Cronici 30:9 – Harul asigurat la pocăinţă
Psalmii 32:1; 145:14 – Binecuvântat şi sprijinit în Domnul
Isaia 43:18,19; 44:22 – Cele vechi s-au dus, ce este nou este mântuit
Ioan 3:17 – Nici o condamnare în Isus
Citeşte aceste versete zilnic şi memorează-le pentru siguranţa victoriei.

Comenteaza

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s