Un Dumnezeu bun, o lume rea


„Și în cer s-a făcut un război. Mihail și îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Și balaurul cu îngerii lui s-au luptat și ei.” Apocalipsa cap. 12:7

În 1981, Harold S. Kushner a scris o carte care promitea să ofere răspuns la o întrebare pusăîncă de pe vremea lui Iov. WHEN BAD THINGS HAPPEN TO GOD PEOPLE – Când lucruri rele li se întâmplă oamenilor buni a devenit peste noapte un bestseller.
Totuși, răspunsul lui Kushner la problema universală a suferinței era limitat de concepția lui mărginită despre Dumnezeu. Pornind de la negarea puterii lui Dumnezeu de a crea lumea aceasta, el trece la respingerea relatărilor literale a evenimentelor miraculoase din Vechiul Testament. Lucruri rele li se întâmplă oamenilor buni, conchidea el, pentru că Dumnezeu care a pus în mișcare lumea aceasta nu are puterea de a interveni în legile naturale.

Biblia ne prezintă un tablou foarte diferit. Dumnezeu nu este nici pe departe lipsit de putere. El este atotputernic, dar pentru momentul de față alege să-și limiteze puterea. În univers există două forțe: binele și răul. Când ucenicii L-au întrebat pe Isus de unde venea neghina, Isus le-a răspuns: „un vrăjmaș a făcut lucrul acesta.” (Matei 13:28)

Cu mai multe milenii în urmă, un înger rebel s-a răzvrătit împotriva guvernării lui Dumnezeu. (Isaia 14:12-14). Biblia îl numește diavolul, Satana, șarpele, balaurul, Lucifer și cel rău. Având o preocupare exagerată de el însuși, ambiția lui este aceea de a controla universul. Cea mai mare dorință a lui este să ocupe tronul lui Dumnezeu. Diavolul se află în spatele bolilor, suferinței și tristeții din lumea noastră.

În înțelepciunea Sa infinită, Dumnezeu permite ca marea luptă dintre bine și rău să se desfășoare înaintea universului. El îi acordă lui Satana un anumit grad de libertate. El le permite ființelor umane să ia decizii care uneori sunt urmate de suferință pentru ei sau pentru alții. De ce li se întâmplă lucruri rele oamenilor buni? Răspunsul este clar: pentru că ne afăm în mijlocul unui conflict cosmic dintre bine și rău.

Un adolescent își trăia ultimele clipe din viață. Se simțea la capătul puterilor, trupul lui fiind măcinat de boală. Simțea că nu mai avea decât câteva zile de trăit. Într-o noapte, în timp ce tatăl veghea la căpătâiul lui, băiatul s-a uitat la el cu ochii înlăcrimați și l-a întrebat:

–          Tată, de ce eu? Unde este Dumnezeu când sufăr?

Tata a ezitat o clipă, și-a dres glasul și i-a răspuns gânditor:

–          Fiule, noi suntem într-un război. Hristos și Satana duc o luptă violentă. În orice război, există victime. Unii soldați mor. Lucrul cel mai important este să fii un soldat credincios. Fiule, fii un soldat bun pentru Dumnezeul tău, pentru că Isus va câștiga lupta. Într-o zi războiul se va sfârşi.

–          Voi fi, tată, voi fi! I-a răspuns băiatul.

 

Vestea bună este aceea că Hristos participă personal la luptă, fiind Comandantul Suprem. El l-a înfruntat pe Satana față în față. El a câștigat bătălia pe o cruce însângerată. În Hristos, victoria este asigurată. Într-o zi războiul se va sfârși.!

 

Material preluat din „Devoțional zilnic 2012” de Mark Finley

Olga Bucaciuc, Suceava

Iunie 2012

Comenteaza

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s