Facebook, Google şi Apple cenzurează discursul creştin


Aceasta este concluzia unui raport realizat de National Religious Broadcasters (NRB) din Statele Unite ale Americii, intitulat „Adevărata libertate în era noilor media”. Organizaţia a analizat raportul dintre libertatea de exprimare şi libertatea pe care companii precum Apple, Google şi Facebook o au de a cenzura punctele de vedere cu care nu sunt de acord.

 Săptămâna trecută, Youtube a interzis un mesaj al rabinului ortodox Yehuda Levin, catalogându-l ca un mesaj de ură faţă de drepturile homosexualilor. Din motive asemănătoare, Youtube a cenzurat un program creştin de tineret „You can run but you can’t Hide International”. Apple a eliminate de două ori aplicaţii creştine din iTunes App Store, din cauză că aplicaţiile erau „prea ortodoxe şi aduceau ofensă celor ne-creştini”. La fel, Google a refuzat promovarea unor campanii pro-viaţă, din cauza faptului că încalcă politica organizaţiei.

 

Aceasta este o problemă pe care nu trebuie să o ignorăm, sfătuieşte Craig Parshall, vicepreşedinte al NRB. El afirmă că Facebook a încheiat un parteneriat cu apărătorii drepturilor homosexualilor, ceea ce înseamnă că materialele creştine ce aduc critici homosexualilor, căsătoriilor între persoane de acelaşi sex şi practicilor similare sunt supuse, în orice moment, riscului de a fi cenzurate.

Comisarul Robert McDowell din Comisia Federală de Comunicaţii a declarat, pentruCharisma News, că o soluţie în problema aceasta este crearea unei organizaţii internaţionale care să monitorizeze internetul pe scară largă, pentru ca aceste companii să nu aibă drepturi depline în a-şi impune politicile.

Sursa:semneletimpului.ro

Comenteaza

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s