Am
observat că există unii oameni care nu sunt deloc conştienţi de
pericolul pe care-l reprezintă francmasoneria ocultă, aşa zisa “Ocultă
Mondială” de care am vorbit de atâtea ori în cadrul acestui site.
“Bilderberg”, “Comitetul celor 300″, “Illuminati”, “CFR” sunt câteva din
organizaţiile secrete ce fac parte din aşa-zisa Ocultă Mondială. Ele
s-au instalat în poziţii-cheie din guvernele lumii, precum şi din marile
corporaţii mondiale, astfel încât doar o mică parte din elita actuală a
lumii putem spune că nu face parte din Oculta Mondială.
Care este scopul acestor organizaţii oculte şi malefice şi de ce sunt
ele periculoase pentru omul obşinuit? În acest articol am încercat să
fac o sinteză a scopurilor urmărite de marea majoritate a organizaţiilor
oculte. Cu ocazia aceasta, poate veţi înţelege mai bine pericolul
Ocultei Mondiale.
1) Stabilirea unui unic guvern mondial şi a unei noi ordini mondiale.
E vorba de o uniune atât politică, cât şi financiară a tuturor ţărilor
lumii. De ce este important pentru Oculta Mondială aşa ceva? Întrucât,
având un organism unic la nivel mondial, ar putea mai uşor controla
toate deciziile care s-ar lua. Cum în prezent în lume există 196 de
state, e extrem de greu ca o decizie care să fie în interesul Ocultei
Mondiale să fie luată în toate cele 196 de ţări. O guvernare mondială
unică ar uşura această problemă. Mondializarea se va face atât la nivel
politic, cât şi la nivel financiar. Primii paşi spre mondializare au
fost deja făcuţi (vezi organizaţii ca ONU, Uniunea Europeană sau Liga
Arabă); din punct de vedere financiar, Oculta Mondială îşi doreşte o
singură monedă mondială, emisă de o singură bancă de emisiune mondială.
De ce? Pentru că cine va controla emisiunea de bancnote, va controla şi
finanţele lumii.
2) Distrugerea identităţii naţionale a naţiunilor lumii.
Acest scop merge mână în mână cu primul scop, acela al stabilirii unui
unic guvern mondial. Dacă prin educaţia din şcoli, mândria şi orgoliul
naţional vor dispărea, atunci cetăţenilor unui anumit stat o să le fie
indiferent dacă o să aibă parte de un guvern naţional sau de unul
mondial.
3) Distrugerea religiilor lumii (în special a creştinismului) şi crearea unei unice religii.
Religiile autentice ale lumii promovează pace, toleranţă, iubire şi
libertate. Toate aceste principii sunt incompatibile cu principiile
Ocultei Mondiale, care-şi doreşte un om care să nu se închine lui
Dumnezeu, ci noii ordini pe care ea vrea s-o creeze. Pentru aceasta, în
ultimul secol au apărut o mulţime de secte şi “noi religii” (gen New
Age), dar şi puternice mişcări (ca mişcarea ateistă) ce luptă împotriva
religiilor tradiţionale. Creştinismul e cea mai periculoasă religie
pentru Oculta Mondială, de aceea el trebuie discreditat şi distrus din toate părţiile
4) Controlul total omului şi transformarea sa în robot.
Omul este o fiinţă liberă în gândire, iar acest lucru este foarte
periculos pentru Oculta Mondială. Omul nu trebuie să gândească sau, cel mult, să gândească ceea ce i se oferă. Astfel, au apărut o mulţime de tehnici de manipulare subtilă, folosindu-se de industria muzicală sau de jocuri video. Credeţi că întâmplător au apărut formaţii sau
interpreţi ca Rihanna, Lady Gaga şi alţii, ce promovează existenţa unui
om sclav şi robot? De asemenea, oamenii vor fi urmăriţi în fiecare
mişcare pe care o vor face, cu diverse dispozitive electronice instalate în propriile maşini
sau…de ce nu, chiar în ei!
5) Depopularea masivă a întregii lumi. 7 miliarde de
oameni sunt cam greu de manipulat şi de aceea, Oculta Mondială doreşte
rapid o depopulare masivă a Pământului sub mai puţin de 1 miliard de
oameni, ce ar fi mult mai simplu de manipulat. Pretextul folosit adesea
că “7 miliarde de oameni” sunt imposibil de întreţinut este unul
ridicol, atât timp cât Pământul nostru are resurse naturale suficiente
pentru a întreţine şi mai mulţi oameni decât 7 miliarde. Depopularea se
va face prin mijloace specifice: războaie mondiale, înfometarea
intenţionată a populaţiei sărace, controlul fertilităţii etc.
6) Promovarea depravării oamenilor. Pentru ca
oamenii să nu mai gândească raţional (aşa cum am precizat în punctul 4
din acest articol) trebuie să li se satisfacă poftele “animalice”, dar
şi să li se întunece minţile. Pentru aceasta, sexul şi pornografia vor
fi ridicate la rangul de “religie”, iar legalizarea drogurilor va deveni
nu peste mult timp un fapt real. Cu oameni drogaţi şi implicaţi în sex,
controlul se va putea face mult mai uşor.
7) Distrugerea societăţii actuale şi a instrumentului ei fundamental, familia.
Orice societate se bazează pe familie; dacă aceasta nu ar mai exista,
Oculta Mondială ar împuşca mai mulţi iepuri deodată: oamenii nu şi-ar
mai dori a face copii (şi astfel populaţia ar scădea – vezi punctul 5);
oamenii ar fi implicaţi mai mult în relaţii sexuale pasagere (vezi
punctul 6); ar descuraja religia (vezi punctul 3); copiii nu ar mai avea
un “tată” şi o “mamă”, fiind crescuţi în centre sociale uriaşe, unde
vor putea fi manipulaţi şi învăţaţi încă de mici în ideile noii ordini
mondiale. Pentru realizarea acestui deziderat, Oculta Mondială va
promova aberaţii sexuale (gen homosexualism sau swinging – schimb între
parteneri), dar şi mişcări sociale puternice (ca feminismul, ce vrea ca
femeia să nu-şi mai dorească familie
8 ) Distrugerea libertăţii de exprimare şi, astfel, a libertăţii presei.
Deşi în marile democraţii occidentale se tot vorbeşte de existenţa
libertăţii presei, aceasta este o minciună, întrucât marile mijloace
mass-media se află sub controlul şi influenţa unor proprietari ce au
legătură cu Oculta Mondială. Odată cu apariţia Internetului, s-au scos
la iveală o mulţime de informaţii despre Oculta Mondială, dar şi despre
manipulările sale. Acest lucru e perceput ca o ameninţare de către
Oculta Mondială, căci astfel nu şi-ar mai putea realiza punctul 4, adică
controlul total al omului. De aceea, în întreaga lume se pregăteşte o
îngrădire din ce în ce mai mare a Internetului
Toate aceste punct care le-am prezentat mai sus nu sunt nişte
fantezii. Unele din ele se află în plin proces de îndeplinire, doar că
noi nu suntem conştienţi de acest lucru.
Sunt de acord total cu cele scrise mai sus, iar cand cu doar 10 ani in urma si eu le spuneam altora, eram privit ca un nebun. Pare ca in ultimul timp lumea s-a mai luminat, si aceste lucruri au devenit tot mai cunoscute. Pentru mine intotdeauna a fost pur si simplu, cum se spune in engleza, ca „daca merge ca o rata si macaie ca o rata… cel mai probabil este ca e o rata”. De aceea si cand au cazut turnurile de la NY, orbservand cine profita de pe urma lor a contribuit la convingerea mea ca a fost o manipulare. Criza curenta la fel, care dupa parerea mea se va termina cand cipul va fii introdus ca moneda globala.
Apocalipsa cap.13 v 16-17
Şi a făcut ca toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau numărul numelui ei.
Cum altcumva se va putea forta aceasta peste TOTI oamenii, daca nu prin cip? Nu vrei ca sa accepti cipul, nici nu trebuie. Dar altfel nu o sa ai bani, care inseamna nu job, casa (trebuie sa plateste taxe anuale nu?), propietate, masina … nimic! Aceasta o sa fie o mare incercare pentru crestini, ceea ce va face pe multi si sa renunte.
Dar toate aceste evenimente trebuie sa se intample, si ele tot mai mult adeveresc ce spune Sfanta Scriptura. In acelasi timp, toate acestea ar trebui sa serveasca la intoarcerea noastra grabnica la Dumnezeu, caci timpul este foarte scurt.
CERCETATI BINE SCRIPTURILE SI VETI GASI CA E ADEVARAT
A VENIT TIMPUL DE PE URMA. CITITI APOCALIPSA LUI IOAN
ACOLO VETI VEDEA CA SA DATSEMNUL FIAREI DAR NU FARA VOIA TA PERSONALA ADICA (CIPUL) SI A FACUT CA TOTI NOAMENI SA POARTE 1 SEMN . MICI MARI BATRANI SI SLOBOZI BOGATI SI SARACI. CARE NU PUTEA NICI SA VINDA NICI SA CUMPERE FARA SEMNUL FIAREI. AVANDUL PE MANA DREPATA SAU PE FRUNTE.
SEMNUL FIAREI ESTE 1 NR DE OM 666 SI ICOANA O STITI BINE CU TOTI CARE ESTE. DAR CINE VA RABDA PANA LA SFARSIT VA FI MANTUIT.
DOMNU SA AIBA MILA DE NOI DE TOTI
ALELUIA MARANATA VINE IN CURAND DOMNUL SHILO
VINO OOO DOAMNE