Iadul, loc de chin vesnic


„Era un om bogat, care se îmbrăca în porfiră şi în subţire; şi în fiecare zi ducea o viaţă plină de veselie şi strălucire. La uşa lui, zăcea un sărac, numit Lazăr, plin de bube. Şi dorea mult să se sature cu fărămiturile, care cădeau de la masa bogatului; până şi câinii veneau şi-i lingeau bubele. Cu vremea săracul a murit; şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul, şi l-au îngropat. Pe când era el în Locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam, şi pe Lazăr în sânul lui, şi a strigat: „Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine, şi trimite pe Lazăr să-şi moaie vârful degetului în apă, şi să-mi răcorească limba; căci grozav Sunt chinuit în văpaia aceasta.” „Fiule” i-a răspuns Avraam „adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune, şi Lazăr şi-a luat pe cele rele; acum aici, el este mângâiat, iar tu eşti chinuit. Pe lângă toate acestea, între noi şi între voi este o prăpastie mare, aşa că cei ce ar avea să treacă de aici la voi sau de acolo la noi să nu poată.” Bogatul a zis: „Rogu-te, deci, părinte Avraame, să trimiţi pe Lazăr în casa tatălui meu; căci am cinci fraţi, şi să le adeverească aceste lucruri, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin.” Avraam a răspuns: „Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei.” „Nu, părinte Avraame” a zis el „ci dacă se va duce la ei cineva din morţi, se vor pocăi.” Şi Avraam i-a răspuns: „Dacă nu ascultă pe Moise şi pe prooroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi.”

Reacţie la Cuvântul lui Dumnezeu

Domnul Isus nu povesteşte această pildă în sensul unei poveşti pentru copii şi bătrâni. Aici nu este vorba despre o întoarcere ciudată a soartei în lumea de dincolo. Ar fi absolut greşit dacă am dori să deducem din pildă că bogaţii ar putrezi cu toţii în iad, iar tuturor săracilor le-ar sta înainte cerul cu porţile larg deschise. Nu este vorba de nici o răzbunare pentru cei dezavantajaţi din punct de vedere material.

Cheia înţelegerii corecte a istorioarei se află în versetele 29 şi 31: „Au pe Moise şi pe prooroci, să asculte de ei… Dacă nu ascultă pe Moise şi pe prooroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi.”

Aici este vorba de relaţia omului cu Cuvântul lui Dumnezeu, de faptul că el Îl ignoră sau Îi acordă încredere şi îşi orientează viaţa după acest Cuvânt. În felul acesta pilda devine înţeleasă. Destinul omului bogat nu era dat de portmoneul său gras, ci de legătura lui cu Cuvântul lui Dumnezeu rostit prin Moise şi prin profeţi. Judecata lui Dumnezeu nu se orientează după bunăstare, după poziţia socială sau culoarea pielii, ci se pronunţă conform reacţiei omului la Cuvântul absolut al Creatorului.

Fiecare om este vinovat; nimeni nu este drept înaintea lui Dumnezeu (Romani 3:23). În Vechiul ca şi în Noul Legământ, omul avea nevoie de o jertfă de ispăşire, pentru a putea rezista înaintea Dumnezeului sfânt şi drept. În vremurile străvechi această jertfă era reprezentată de un animal fără cusur. De la moartea pe cruce a lui Cristos, Isus Însuşi, Mielul fără greşeală, reprezintă singura cale către Împărăţia cerurilor. „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa”, spune Isus, „nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6).

În timpul acestei vieţi pământeşti, fiecare om trebuie să ia o decizie pentru sau împotriva acestui adevăr. El are posibilitatea să accepte sau să respingă oferta lui Dumnezeu, făcută prin Domnul Isus Cristos. În felul acesta el alege cerul sau iadul. Nu există o poziţie neutră în această problemă, chiar dacă mulţi consideră că o adoptă. După moarte această posibilitate de decizie nu mai există. Biblia vorbeşte despre o prăpastie pe care n-o poate trece nimeni. Atunci zarurile au fost definitiv aruncate. Este absolut imposibilă o reeditare a vieţii, o versiune îmbunătăţită din punct de vedere moral, o „treaptă superioară”. Doctrina cu privire la reîncarnare nu reprezintă decât o tentativă de a împinge cât mai departe ceea ce este definitiv, o falsă liniştire a conştiinţei. În mod asemănător se întâmplă şi cu doctrina purgatoriului, unde prin rugăciuni şi liturghii plătite se spune că se scurtează perioada de chinuri. Alţii proclamă salvarea universală şi consideră că într-un final îi pot lua ţepuşul morţii. Universalismul învaţă că toţi oamenii, chiar şi diavolul, vor fi odată reuniţi în cer. Dar Dumnezeu nu este astfel. Nu corespunde esenţei Sale, să împingă cu bâta pe oameni să vină la credinţă.

Necrologul

Cine trebuie să conceapă un necrolog al unui prieten, va încerca în câteva cuvinte să exprime ceva care să fi caracterizat cât mai bine viaţa acestuia. De exemplu: „A fost un tată bun, grijuliu şi un soi exemplar.” Cu privire la bogatul din pilda noastră nu există nimic altceva de spus decât: „Era un om bogat, care se îmbrăca în purpură şi în subţire şi în fiecare zi ducea o viaţă plină de veselie şi strălucire.”

Banii şi hainele – care să-i scoată în evidenţă personalitatea, împreună cu plăcerile erau lucrurile care-i umpleau întreaga viaţă. Creatorul era exclus din existenţa acestui om. El trăia în cel mai crud materialism. Banul reprezenta idolul lui. Era stăpânit de Mamon, care urma să-i confere prestanţă. Orice altceva nu prezenta nici cel mai mic interes. De-a lungul anilor îşi sufocase conştiinţa, astfel că aceasta ajunsese să nu se mai manifeste în nici un fel, devenind absolut insensibilă. Au rezultat indiferenţa faţă de nevoile şi suferinţa aflate chiar la uşa sa. Lazăr nu merita nici cel mai neînsemnat gând al lui. Nici nu exista pentru el. Principiul acesta este valabil şi astăzi: Cine nu este de partea lui Dumnezeu, nu recunoaşte nici o îndatorire reală faţă de aproapele său. Dacă este distrusă relaţia verticală cu Dumnezeu, atunci are de suferit şi cea orizontală cu semenii. Egoismul devine elementul atotstăpânitor. Nu mai rămâne decât întrebarea lui Cain: „Sunt eu păzitorul fratelui meu?”

Cine caută un sens şi o satisfacţie în materialism, se va realiza la urma urmei cel mult numai pe sine. Omul bogat era o persoană chinuită. El căuta să-şi asigure valoarea prin lucruri exterioare. În societatea noastră funcţionează exact acelaşi principiu. Haina e cea care îl face pe om şi bogăţia atrage după sine demnitate şi apreciere din partea celorlalţi. Dar ce mizerie poate fi aceasta, să fii judecat numai după ceea ce ai şi nu pe baza a ceea ce eşti cu-adevărat!

Irevocabilă: Moartea

Bogatul a murit, aşa cum trebuie să moară, mai devreme sau mai târziu, fiecare om. A urmat apoi trista „deşteptare”. În chinul său a ridicat ochii şi a trebuit să recunoască faptul că drumul pe care pornise de bunăvoie îl dusese în acest loc de suferinţă. A văzut însă şi slava lui Lazăr, cel pe care nici măcar nu-l băgase în seamă şi pe lângă nevoile căruia trecuse indiferent şi fără nici un pic de milă. Nu era nici o cale care să ducă la scăparea lui de chin. Nu trecuse puntea salvatoare, Cuvântul revelat al lui Dumnezeu, în timpul vieţii lui pământeşti. Acest lucru fusese hotărâtor şi avusese consecinţe fatale pentru viaţa lui după moarte.

Această punte, crucea de la Golgota, este decisivă pentru soarta fiecăruia. Timpul omului nu este nelimitat. Chemarea lui Dumnezeu, de întoarcere în casa Tatălui nu va răsuna veşnic.

În ziua de astăzi ne-am obişnuit să minimalizăm iadul, considerându-l un loc nu prea dramatic. Asta în cazul în care se mai vorbeşte de el. Nu mi se pare nimic mai nepotrivit decât să vrei să goneşti cu câinii iadului oamenii în cer. Bineînţeles că este mai frumos să vorbeşti despre dragostea lui Dumnezeu. Această dragoste faţă de noi este atât de mare, încât a dat tot ce avea mai scump, pe Fiul Său, în mâinile oamenilor. El L-a lăsat să moară în locul nostru, pentru ca noi să putem primi viaţă veşnică. Cine însă ignoră sau respinge acest dar nepreţuit, se condamnă singur. Este cu totul nepotrivit să vorbim despre inima nemiloasă a lui Dumnezeu, Cel care îngăduie chinurile iadului. Nimeni nu este obligat să ajungă în locul acesta.

Astăzi se încearcă a se prezenta moartea ca fiind ceva frumos. Oameni care, conform spuselor lor, s-au „întors de dincolo”, vorbesc despre experienţe luminoase, despre dragoste, pace şi bucurie. Nu vreau în nici un caz să pun la îndoială aceste experienţe extracorporale. Există multe explicaţii pentru asemenea fenomene. Din totdeauna ţelul duşmanului lui Dumnezeu a fost să-l înşele pe om, ademenindu-l cu lucruri care în realitate nu sunt deloc astfel. Dumnezeu vorbeşte despre moarte ca fiind un duşman. Ea este plata pentru vinovăţia omului. În ea nu poate fi nimic luminos sau frumos. Însă nimeni nu trebuie să se oprească la această realitate tristă. Isus a luat boldul morţii. În moartea şi învierea Lui se află nădejdea unică a omului.

Cuvintele acestea dătătoare de speranţă pe care Isus le strigă fiecărui om sunt foarte clare: „Cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce m-a trimis, are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă” (Ioan 5:24).

Cât e de tragic să-ţi risipeşti de bunăvoie unica şansă de salvare a vieţii, alegând nu lumina, ci întunericul. Este chiar straniu că bogatul, în chinul său, este cuprins subit de zel misionar. De unde vine această dragoste bruscă pentru aproapele? De ce-l doare acum soarta celorlalţi? Este mişcător felul în care argumentează pentru ca cei cinci fraţi ai săi să fie avertizaţi cu privire la acest loc de chin. Şi ei ÎI excluseseră pe Dumnezeu din viaia lor, întocmai cum o făcuse el. Omul bogat vrea să lămurească un lucru: dacă cineva s-ar întoarce din locuinţa morţilor, oricine îi va da crezare şi îşi va transforma viaţa în mod corespunzător. Nu se află oare în spatele acestei rugăminţi de „îndurare” şi o vagă acuzaţie: dacă mi-ar fi spus toate astea cineva care a fost în acest loc întunecat, cu totul altfel ar fi stat lucrurile?

Cine l-ar crede?

Să fim sinceri: Cum am reacţiona, dacă cineva s-ar întoarce de dincolo pentru a ne avertiza? Unii s-ar lovi pe furiş peste frunte şi ar gândi: „Se vede că ăsta a luat-o razna de-a binelea! E numai bun pentru casa de nebuni.” Alţii, mai indulgenţi, ar întreba probabil: „Cine ne garantează că tu spui adevărul? Ce interese urmăreşti cu descrierea asta atât de sumbră? Vrei să ne faci dependenţi de tine sau ai în vizor banii noştri?” Alţii ar ridica doar compătimitori din umeri şi ar trece mai departe. Practic, nu s-ar schimba chiar nimic. Bogatul s-a adresat lui Avraam, tatăl credincioşilor. Acesta însă nu începe deloc să contraargumenteze, ci spune foarte clar şi răspicat: „Au pe Moise şi profeţii, să asculte de ei.” Acesta va fi şi răspunsul lui Dumnezeu: „Aveţi Cuvântul Meu, prin care vă fac cunoscută voia Mea. Dacă aţi reacţiona potrivit Lui, aţi trăi.”
Cu câţiva ani în urmă într-o localitate din apropiere de Zürich s-a prăbuşit acoperişul unei piscine, ucigând câteva persoane. Acoperişul fusese construit greşit. Nu se afla în nici o relaţie cu grinzile. Greutatea lui era supradimensionată. Această nepotrivire a dus în final la catastrofă. Totul nu fusese decât o chestiune de timp.

Pilda bogatului şi a lui Lazăr vorbeşte despre o nepotrivire mult mai hotărâtoare, care duce în final la prăbuşire. Aşa cum am spus, relaţia omului cu Cuvântul lui Dumnezeu este decisivă. Nu este vorba de o mărturisire teoretică cu buzele sau de o anumită religiozitate, ci de ascultare faţă de Cuvântul absolut adevărat şi demn de încredere al lui Dumnezeu: Isus Cristos.

Lazăr

Mai este apoi acest Lazăr. Ar fi de neiertat să-l uităm. Lazăr înseamnă: Dumnezeu se îndură de mine. Săracul Lazăr trăia din resturile de la masa celui bogat. Era bolnav, trupul lui era acoperit de răni, pe care le lingeau câinii. O imagine a disperării şi a jalei. El nu avea nimic decât propria viaţă goală. Nu putea străluci prin nimic. Nimic cu care să-şi câştige respectul sau admiraţia celorlalţi. Bogăţia sa se afla în altă parte. El era cu totul dependent de Domnul. În ciuda nevoilor fizice şi a mizeriei exterioare, se încredea în îndurarea lui Dumnezeu. Ştia că este un păcătos, dependent de iertare. Aceasta e biografia lui Lazăr. Cum sună a mea sau a ta?

Cei cinci fraţi

Aceştia pot reprezenta o imagine a omenirii, a celor cinci continente. Bogatul nu mai are nici o ocazie să-i avertizeze pe oameni, pentru ca aceştia să nu mai trebuiască să trăiască aceleaşi surprize triste. Această însărcinare a dat-o Fiul lui Dumnezeu ucenicilor Săi: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ… Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate popoarele” (Matei 28:18-19). Noi purtăm o mare responsabilitate. De aceea trebuie să ne întrebăm în mod sincer dacă avem această dragoste sau ne sunt indiferenţi cei din jur, care nu cunosc Evanghelia salvării`? Dumnezeu ne va cere o dată socoteală cu privire la aproapele nostru. Pavel pune în Epistola către romani întrebarea hotărâtoare: „Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela despre care n-au auzit? Dar cum vor auzi despre El fără propovăduitor?” (10:14) Iar Ioan vorbeşte în Evanghelia sa despre Isus: „Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, care vine în lumea aceasta” (Ioan 1 :9).

Ce se întâmplă însă cu oamenii care n-au auzit Evanghelia? Şi ei ÎI pot recunoaşte pe Dumnezeu şi reacţiona la mesajul Lui conform cunoştinţei lor. Lucrul acesta este exprimat limpede de Pavel în Epistola către romani:

„Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care, în nelegiuirea lor, înăbuşă adevărul. Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. Într-adevăr, însuşirile nevăzute ale lui Dumnezeu, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El, astfel că nu se pot dezvinovăţi. Căci, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu l-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înţelepţi şi au înnebunit” (Romani 1:18-22).

Fiul lui Dumnezeu ne avertizează insistent în această pildă. Cine nu se hotărăşte în această viaţă pământească pentru Cuvântul revelat al lui Dumnezeu, pentru Isus Cristos, nu mai are nici o altă posibilitate de îndreptare după moarte. Nu există nici o a doua sau a treia ediţie revizuită şi îmbunătăţită a vieţii. Să ne gândim la acest lucru.

Anunțuri

Comenteaza

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s