Morţii vor învia nesupuşi putrezirii


„Ce spun eu, fraţilor, este că nu poate carnea şi sângele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu; şi că, putrezirea nu poate moşteni neputrezirea. Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire. Când trupul acesta supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?” Boldul morţii este păcatul; şi puterea păcatului este Legea. Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos! De aceea, prea iubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zădarnică.”

 

Săptămâna trecută am înţeles faptul că Pavel a avut trei dorinţe privitoare la viaţă şi moarte – într-o ordine descrescătoare. Prima dorinţă era să nu moară, ci să trăiască până la venirea lui Isus şi în locul experienţei separării sufletului de trup, să experimenteze transformarea trupului său muritor într-unul nemuritor care să trăiască cu Hristos în împărăţie pentru totdeauna.

El spune aceasta în 2 Corinteni 5:4, „Chiar în cortul acesta deci (acest trup trecător, muritor), gemem apăsaţi; nu că dorim să fim dezbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi, să fie înghiţit de viaţă.” El nu doreşte să fie „dezbrăcat” în sensul de a fi desprins de trupul său. El vrea ca trupul lui să fie înghiţit de unul spiritual nou, trup nemuritor la ultima trâmbiţă când Hristos coboară din cer să-şi stabilească împărăţia şi să ducă această eră spre un sfârşit. Aceasta este cea dintâi dorinţă a lui Pavel.

El ştie că nu poate afla, nu poate controla singur, venirea lui Hristos. Aşadar nu este sigur dacă această primă dorinţă i se va împlini. El îşi exprimă a doua sa dorinţă, şi anume, de a muri şi de a fi cu Hristos. În 2 Corinteni 5:8 spune, „Da, suntem plini de încredere, şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul.” Mai degrabă decât a geme şi a purta luptele, bolile şi păcatul acestei vieţi, el preferă să moară şi să fie cu Domnul.

În Filipeni 1:21 spune, „Căci pentru mine, a trăi este Hristos, iar a muri este un câştig.” El se luptă cu nevoia de a sta aici pentru cauza slujbei sale în defavoarea dorinţei de a termina luptele şi bucuria prezenţei apropiate a lui Isus. El spune în versetul 23, „Sunt strâns din două părţi, având dorinţa să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine.” Deci cea de-a doua dorinţă a sa este aceasta: dacă este voia lui Dumnezeu ca Hristos să întârzie, atunci Pavel preferă să meargă la El – în cazul în care Hristos nu vine încă la noi – chiar dacă trebuie să fie dezbrăcat (chiar o dezbrăcare dureroasă) de trupul său.

A treia dorinţă este ca, prin voia lui Dumnezeu, dacă e mai bine pentru poporul Domnului şi slava lui Hristos, Pavel doreşte să rămână pe pământ umblând prin credinţă şi nu prin vedere. El doreşte să amâne adâncimea şi apropiata intimitate a întâlnirii şi trăirii alături de Isus, dacă aceasta este voia lui Dumnezeu. În 2 Corinteni 5:6-7 el spune, „Aşa dar, noi întotdeauna suntem plini de încredere; căci ştim că dacă suntem acasă în trup, pribegim departe de Domnul, pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere.” El a spus filipenilor că rămâne şi continuă cu ei la înaintarea şi bucuria credinţei lor (1:25). Deci această a treia dorinţă este de a continua cu slujirea şi folosirea timpului său pe pământ la avansarea credinţei şi bucuriei altora atât cât îi stă în putinţă.

Acum trebuie să ne întrebăm dacă ne trăim vieţile cu aceste trei priorităţi. Ne gândim noi la lucrurile de sus (Coloseni 3:2)? Trăim noi ca şi cum cetăţenia noastră ar fi  în ceruri aşteptând nerăbdători întoarcerea Mântuitorului (Filipeni 3:20)? Simţim noi că moartea este mai mult un câştig decât o pierdere (Filipeni 1:21)? Suntem noi într-atât de implicaţi în această lume încât părăsirea ei ar fi cel mai rău lucru la care ne-am putea gândi?

Când mă rog pentru trezire în biserica din Betleem (biserica autorului) şi în biserica americană, mă gândesc în primul rând la aceasta: Doamne toarnă Duhul tău în aşa fel încât poporul tău să-L dorească pe Hristos mai mult decât altceva sau alţi oameni. Trezirea este flacăra dragostei pentru Hristos. Trezirea nu constă în cele dintâi minuni precum vindecarea, declaraţiile profetice sau vorbitul în limbi – oricât de preţioase sunt acele lucruri (şi chiar sunt preţioase!). E posibil să avem darul vindecării, şi totuşi să iubim sănătatea mai mult decât a merge şi a fi cu Hristos. E posibil să avem darul profeţiei şi să solicităm pornografia mai mult decât a dori a doua venirea a lui Isus. Se poate să vorbeşti în limbi şi să iubeşti bijuteriile, costumul de 1200$ şi maşinile de 40000$ mai mult decât să crezi că moartea este un câştig.

Iată de ce, atunci când mă rog pentru trezire, o fac mai întâi pentru lucrul cel mai esenţial: dedicare totală şi supunerea inimilor voastre lui Hristos. Ca să-L iubiţi atât de mult şi să-L doriţi cu atâta pasiune încât venirea Sa să fie marea voastră nădejde, şi ca moartea să fie un câştig, iar viaţa să vă fie pentru Hristos şi împărăţia Sa.

În sfârşit doresc să mă concentrez aici pe învierea trupurilor noastre ale celor ce sunt în Hristos. Mă adresez credincioşilor şi mă rog ca cei necredincioşi care aud să se întoarcă de la drumul de pierzare al încrederii în sine şi să creadă. „Dacă mărturiseşti cu gura ta că Isus este Domnul şi crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit” – vei fi iertat şi când mori vei învia la o viaţă cu Hristos pentru totdeauna.

Mi se pare că speranţa învierii nu mai are aceeaşi putere şi centralitate astăzi pentru noi aşa cum o avea pentru creştinii primari. Şi cred că unul din motivele pentru aceasta este că noi avem o perspectivă greşită a veşniciei viitoare. Când vorbim despre viitor şi statutul veşnic, tindem să vorbim despre cer, iar cerul tinde să implice mai degrabă un loc îndepărtat caracterizat de duhuri imateriale, eterice şi nepământeşti.

Cu alte cuvinte, tindem să acceptăm faptul că condiţia ACTUALĂ, fără trup, a sfinţilor trecuţi din viaţa aceasta, va fi întotdeauna la fel. Şi suntem încurajaţi atât de mult să credem ce bine este pentru ei acum, tindem să uităm că aceasta este o condiţie, o stare imperfectă şi că nu va fi aşa întotdeauna, nu în felul în care şi-l dorea Pavel pentru el însuşi. Da, a muri este un câştig, şi da, a pleca din trup înseamnă a fi acasă cu Domnul, dar NU, nu aceasta este ultima noastră speranţă.. Nu aceasta este ultima stare a bucuriei noastre. Nu aceasta este principala noastră mângâiere finală atunci când ne-am pierdut pe cei apropiaţi credincioşi.

De exemplu, când biserica din Tesalonic a pierdut credincioşi iubiţi, faptul că ei erau cu Hristos, Pavel nu a folosit aceasta ca principală mângâiere (cât de adevărat şi minunat este), ci faptul că ei vor învia trupeşte din morţi la timp pentru a participa în mod fizic la venirea lui Hristos. El a spus (în 1 Tesaloniceni 4:15), „…noi cei vii, care vom rămânea până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi.” „Să o luăm înainte?” Ce a vrut el să spună cu asta? În ce sens să o luăm înainte?

Versetul următor răspunde întrebării: „Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos.” „Întâi!” O, există explicaţia. Noi nu vom lua-o înaintea lor, căci ei vor învia mai întâi. Vedeţi ce diferenţă este în modul în care tindem să ne mângâiem de la o zi la alta. Noi spunem, „Nu o vom lua înaintea lor, fiindcă ei sunt deja cu Domnul.” Ne gândim mai mult în termenii plecării spre ceruri. Ei mai întâi merg acolo lăsându-şi trupurile în urmă.

Dar nu asta spune Pavel. Cât de adevărat e că aceasta nu este speranţa noastră fundamentală şi nu este principala mângâiere pentru noi creştinii. Ceea ce spune Pavel este că: noi nu o vom lua înaintea lor deoarece ei sunt cei ce vor învia mai întâi.

Cu alte cuvinte, Pavel nu se gândeşte mai întâi la cerul îndepărtat, ci la slava a ceea ce se întâmplă aici: trupurilor lor nu vor fi lăsate în morminte, în timp ce noi ne bucurăm fizic de întâlnirea cu Domnul în văzduh urându-I bun venit în împărăţia Sa. Ei nu vor rămânea în morminte în timp ce noi suntem schimbaţi într-o clipeală de ochi şi îmbrăcaţi cu nemurire. Nu, versetul 17 spune, „Cei morţi în Hristos vor învia mai întâi. Apoi (doar apoi), noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei (nu înaintea lor), în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.”

Şi când spune, „cu Domnul”, se referă la Cel pe care (prin înviere) Îl putem vedea, auzi şi atinge cu trupurile noastre – cu ochi, urechi şi mâini, ceva asemănător cu ceea ce avem acum. Aceasta este speranţa noastră – să fim alături de Hristosul înviat cu un trup glorios, ca al Lui. Să-L cunoaştem într-o formă ca a Sa. Destinul nostru final şi condiţia veşnică nu este eterică, decorporată într-un cer îndepărtat. Destinul nostru este guvernarea împreună cu Hristos aici pe un pământ nou. Această nădejde era atât de rezonantă pentru primii creştini încât se mângâiau nu cu bucuriile condiţiei fără de trup după moarte, ci mai întâi cu nădejdea trupurilor înviate (Filipeni 3:21).

Acum priviţi la textul de astăzi la unul din cele mai măreţe descrieri ale acestui eveniment.

Versetul 50: „Ce spun eu, fraţilor, este că nu poate carnea şi sângele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu.” Ce înseamnă aceasta? E o lepădare uniformă al trupului învierii? Nu. „Carnea şi sângele” înseamnă pur şi simplu „natura umană” aşa cum o cunoaştem – muritoare, pieritoare, întinată de păcat, degradată. Ceva atât de firav şi trecător ca trupurile noastre actuale nu vor fi materia împărăţiei veşnice, durabile, neclătinată şi indestructibile a lui Dumnezeu. Dar aceasta nu înseamnă că nu vor exista trupuri.

Înseamnă că trupurile noastre vor fi mai măreţe. Vor fi trupurile noastre, dar diferite şi mai plăcute, minunate. Versetul 52: „într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi.” Când spune că „morţii vor învia”, înseamnă că noi – cei morţi – vom învia. Dacă Dumnezeu ar fi vrut să înceapă totul din nou fără nici o legătură între trupul pe care îl am acum şi cel pe care îl voi avea, de ce ar spune Pavel „cei morţi vor învia”? De ce nu spune „Morţii nu vor învia” (fiindcă ei sunt descompuşi şi moleculele lor sunt împrăştiate plantelor şi animalelor pe mii de kilomentrii) aşa că Dumnezeu va începe din nimic, căci nu mai sunt trupuri pe care să le învieze, şi va crea trupuri cu totul noi care nu au nici o legătură cu cele vechi? El nu a spus aceasta, fiindcă nu este adevărat.

El a spus două lucruri; cei morţi vor învia (asta ne arată continuitatea); şi a mai spus că ei vor fi schimbaţi – ei vor fi nesupuşi putrezirii şi nemuritori. Trupul cel vechi va deveni unul nou. Dar va fi trupul tău. Dumnezeu poate să facă ceea ce nu ne putem imagina. Învierea nu este descrisă în termenii unei creaţii noi în totalitate, ci în termenii schimbării celei vechi. „Noi toţi vom fi schimbaţi” (v.51b).

Priviţi înapoi acum la versetele 37-38. Pavel compară învierea cu ceea ce i se întâmplă unei seminţe când este pusă în pământ. „Şi când semeni, semeni nu trupul care va fi, ci doar un grăunte, cum se întâmplă: fie de grâu, fie de altă sămânţă. Apoi Dumnezeu îi dă un trup, după cum voieşte; şi fiecărei seminţe îi dă un trup al ei.” Ideea este că există o legătură şi o continuitate între sămânţa simplă şi planta cea frumoasă. Când semeni o sămânţă de grâu, nu ai numai o plantă. Dar pe de altă parte este o diferenţă. O plantă este cu mult mai frumoasă decât o sămânţă.

Versetele 42-44 aplică analogia trupului învierii: „Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este semănat în putrezire, şi înviază în neputrezire; este semănat în ocară, şi înviază în slavă; este semănat în neputinţă, şi înviază în putere. Este semănat trup firesc, şi înviază trup duhovnicesc.”

Aud pe cineva spunând, „Ce-mi pasă mie!” Lasă. Cine are nevoie de aceasta. Tot ce contează sunt realităţile spirituale ale dragostei, bucuriei, păcii, dreptăţii, bunătăţii şi adevărului. De ce atâta preocupare pentru braţe, picioare, mâini, păr, ochi, urechi şi limbă? Pare atât de firesc.

Vom vedea mai mult din răspuns în două săptămâni când vom vorbi despre pământul nou. Dar să închei cu partea răspunsului de astăzi focalizându-vă atenţia pe 1 Corinteni 6:19-20. Dumnezeu nu a creat universul fizic la întâmplare. El a avut un motiv, şi anume, să adauge căi de exteriorizare şi manifestare a slavei Sale. „Cerurile vorbesc despre slava lui Dumnezeu.” Iată de ce le-a creat.

Trupul tău se clasifică în aceeaşi categorie a materiei fizice pe care Dumnezeu a creat-o în acest scop. El nu renunţă la planul său de slăvire prin fiinţele şi trupurile umane. 1 Corinteni 6:19-20 spune: „Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi, şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, deci, pe Dumnezeu în trupul vostru.”

De ce Dumnezeu trece prin toate problemele murdărindu-şi mâinile ca să-ţi restabilească trupul şi să-l îmbrace cu nemurire? Fiindcă Fiul Său a plătit preţul vieţii Sale ca Dumnezeu să fie glorificat în trupul tău pe veci. „Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, deci, pe Dumnezeu în trupul vostru.” Dumnezeu nu va compromite lucrarea Fiului Său. De aceea El va învia trupul tău.

Boldul morţii este păcatul (15:56), dar Hristos a purtat blestemul păcatului. Puterea păcatului este Legea (15:56), dar Hristos a îndeplinit cerinţele legii. Aşadar Pavel strigă „Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Isus Hristos!” Când Hristos a murit El a iertat păcatele împlinind legea şi învingând moartea, El a obţinut atât sufletele cât şi trupurile noastre.

De aceea Dumnezeu va onora lucrarea Fiului Său înviind trupul tău din morţi şi tu îl vei folosi ca să-I aduci slavă pe veci. Acesta este motivul pentru care ai acest trup. Şi acesta este motivul pentru care va învia în neputrezire.

Anunțuri

Comenteaza

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s