Eliberaţi şi glorificaţi pe Pământul cel Nou


Romani 8:18 „Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi. 19 De asemenea, şi firea aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu. 20 Căci firea a fost supusă deşertăciunii – nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o cu nădejdea însă, 21 că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de eliberarea slavei copiilor lui Dumnezeu. 22 Dar ştim că până în ziua de azi, toată firea suspină şi suferă durerile naşterii. 23 Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi, şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru. 24 Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiţi. Dar o nădejde care se vede, nu mai este nădejde: pentru că ce se vede, se mai poate nădăjdui? 25 Pe când, dacă nădăjduim ce nu vedem, aşteptăm cu răbdare.”

Motivul pentru care Dumnezeu ne-a revelat în biblie ceea ce se va întâmpla când murim este că această cunoaştere ne eliberează de orice teamă şi ne umple cu speranţă, certitudine şi intuiţie. Atunci când teama dispare, nădejdea în Dumnezeu ne inundă, şi trăim diferit. Vieţile noastre arată faptul că bogăţia noastră în Dumnezeu este mai de preţ decât atracţiile de o clipă ale păcatului.
Când aşteptăm cu bucurie nădejdea slavei lui Dumnezeu (Romani 5:2), nu tânjim după plăcerile păcatului de o clipă. Nu suntem absorbiţi de reclamele care spun că cel mai înstărit om câştigă în final. Nu ne irosim energia noastră strângându-ne comori pe pământ. Nu avem dintre cele mai emoţionante vise cu împliniri şi relaţii care pier. Nu ne preocupă ceea ce viaţa nu ne poate oferi (căsătorie, bogăţie, sănătate, faimă).
În loc de toate acestea, noi ne bucurăm în minunea că Stăpânul şi Conducătorul Universului ne iubeşte şi ne-a predestinat pentru slavă şi lucrează negreşit ca să ne aducă în Împărăţia Sa veşnică. Noi trăim pentru nevoile altora fiindcă Dumnezeu la rândul Său îngrijeşte de nevoile noastre. Ne iubim duşmanii, facem binele, binecuvântăm pe cei ce ne bleastămă şi ne rugăm pentru cei ce ne dispreţuiesc căci mare este răsplata noastră în ceruri şi nu suntem înrobiţi de micile plăceri atunci când întoarcem rău pentru rău.
Toate acestea provin din nădejdea noastră solidă, durabilă. Când ştii adevărul despre ce ţi se întâmplă când mori – şi îl crezi – adevărul te face liber. Liber de plăcerile scurte, superficiale, stupide şi distrugătoare ale păcatului.
Vă predic aceste mesaje ca să vă fac liberi să trăiţi pentru slava lui Dumnezeu.

În al patrulea mesaj din aceste serii vreau să vorbesc despre poziţia finală, veşnică. Unde se va termina totul? Înainte să privim la textul nostru din Romani 8 să vă dau un răspuns dintr-un alt loc din Biblie şi să relatez o problemă care cred că îşi are răspuns în textul nostru.
Să privim mai întâi la Apocalipsa 21:1-4. Ioan spune că va fi un pământ nou şi cerurile vor pieri, iar Dumnezeu îşi va face locuinţa Sa veşnică printre oameni pe pământul cel nou.

1 Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era. 2 Şi eu am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu, cetatea Sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. 3 Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. 4 El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”

Aceasta este o imagine frumoasă a ceea ce va fi: un pământ nou, poporul lui Dumnezeu care va trăi acolo fără moarte, durere sau lacrimi. Şi cel mai grozav dintre toate, Dumnezeu va fi aproape, Îşi va face cortul Său, aşa cum se spune, în mijlocul nostru şi va locui printre noi pentru veşnicie.
Întrebarea întâlnită aici este: atunci când Ioan zice în versetul 1, „…Cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră” (comparaţi cu Matei 24:35), vrea el să spună că pământul pe care trăim şi cerul de deasupra noastră vor dispărea cu totul şi că Dumnezeu va începe o creaţie cu totul nouă? E o întrebare asemănătoare celei de acum două săptămâni privitoare la trupurile noastre înviate: ne va învia Dumnezeu sau va începe El o creaţie nouă cu trupuri diferite pentru noi? Am susţinut legătura dintre trupurile de acum şi trupurile din înviere. Şi asta voi face şi acum privitor la pământ.
Dar ce vrea Ioan să spună, „Cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră”? Petru, în cea de-a doua sa epistolă susţine ceva similar, dar mai real. În 2 Petru 3:10-13 Petru descrie felul în care pământul şi cerul de acum vor „pieri.”

10 Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde. 11 Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, 12 aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului? 13 Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea.

Petru spune că nădejdea noastră cea mai mare pentru starea finală a veşniciei este un cer nou şi un pământ nou în care locuieşte dreptatea – la fel ca Ioan în Apocalipsa 21. El mai vorbeşte şi despre cerurile care trec (v.10). El merge mai departe şi de trei ori spune că va fi o trecere a lumii actuale. Versetul 10: „trupurile cereşti se vor topi de mare căldură.” Versetul 11: „toate aceste lucruri au să se strice.” Versetul 12: „cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului.”
Atunci întrebarea este: înseamnă că pământul pe care trăim şi cerul sub care ne aflăm vor dispărea cu totul? Şi va începe Dumnezeu o creaţie nouă?

Mai întâi, aş spune că atunci când Apocalipsa 21:1 şi 2 Petru 3:10 spune că pământul prezent şi cerul vor „pieri” nu înseamnă neapărat că ele vor înceta să existe, ci că va fi o asemenea schimbare încât starea lor prezentă va trece, va dispărea. Am putea spune, „Larva trece şi apare fluturele.” Este o trecere reală şi totodată o continuitate reală, o legătură concretă. Sau putem spune, „Mormolocul trece şi apare broscuţa.”
Şi când 2 Petru 3 spune că cerul acesta şi pământul vor „arde” nu trebuie neapărat să însemne că ele „vor înceta să existe.” Putem spune, „Potopul a distrus multe ferme.” Dar asta nu înseamnă că ele au dispărut. Am putea spune că împrejurimile Muntelui St. Helen (un munte în Statele Unite ce conţine o erupţie vulcanică avansată) au fost distruse. Dar oricine merge acolo acum şi observă noua vegetaţie va şti că „a arde” nu înseamnă a dispărea de tot.
Şi astfel Petru poate foarte bine să spună că la sfârşitul acestui veac va exista un cataclism (dezastru, catastrofă) care duce acest veac şi lumea prezentă la un sfârşit şi ştim asta – nu încetează să existe, ci se va şterge tot ce este rău, aşa cum spune, prin foc şi pregătind pentru o nouă eră de glorie, dreptate şi pace fără sfârşit.
Ei bine, se poate spune astfel. Dar este oare ceea ce a vrut să spună?

Acum pregătiţi să citim textul acestei dimineţi din Romani cu această întrebare în minte. Sunt cel puţin patru motive în aceste versete care sugerează că creaţia, aşa cum o ştim noi, şi pământul pe care trăim nu vor fi nimicite, ci reînnoite pentru bucuria noastră veşnică.

1. În Romani 8:19-20 Pavel spune, „De asemenea, şi firea aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu. 20 Căci firea a fost supusă deşertăciunii – nu de voie, ci din pricina Celui ce a supus-o.”

În versetul 19 el ilustrează creaţia – cerurile şi pământul – ca având aşteptări şi dorinţe înfocate. Ceva care vine şi creează lucrurile, aşa cum spune, aşteaptă ca ceva bun să i se întâmple. Apoi versetul 20 oferă o parte a motivului pentru care toată creaţia, toată firea e atât de plină de dorinţă şi aşteptare, şi anume, fiindcă deşertăciunea firii – decăderea, dezastrul, necazul şi durerea – e un blestem de o clipă dat de Dumnezeu creaţiei, dar există şi o nădejde măreaţă viitoare. „Căci creaţia (firea) a fost supusă deşertăciunii – nu de voie, ci din pricina Celui ce a supus-o.” Dumnezeu nu a blestemat creaţia cu deşertăciune ca ultim cuvânt al său. El a făcut-o „în nădejde.”
Aceasta înseamnă că creaţia nu este pentru nimicire ci pentru zidire. El a pus-o în contextul nădejdii.

2. Al doilea motiv oferit de Pavel pentru care nu trebuie să aşteptăm ca creaţia să fie nimicită se găseşte în versetul 21 (parte a nădejdii). „Că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu.”

Creaţia nu este destinată nimicirii. Ea este destinată eliberării. Ea va fi izbăvită de „robia stricăciunii” – deşertăciunea expusă de Dumnezeu în nădejde. Cred că aceasta este cea mai clară explicaţie a faptului că cerul şi pământul nu „vor trece” şi nu vor „arde” în sensul de a înceta să existe. Pavel spune pur şi simplu că ele vor fi izbăvite de robia stricăciunii. Deşertăciunea nu va dispărea pur şi simplu. Robia stricăciunii se va consuma în purificare, focul eliberator al judecăţii lui Dumnezeu. Pământul va rămâne şi nu va mai exista stricăciune. Nici deşertăciune. Nici plâns, moarte sau durere.

3. Cel de al treilea argument dat de apostolul Pavel împotriva nimicirii creaţiei prezente se găseşte în versetul 22: „Dar ştim că până în ziua de azi, toată firea suspină şi suferă durerile naşterii.”

Ceea ce spune el aici este că începuturile creaţiei sunt asemeni durerilor facerii în timpul ultimelor momente ale naşterii. Altfel spus, ceva din creaţie urmează să existe, nu în locul creaţiei. Creaţia nu va fi nimicită şi recreată fără continuitate. Pământul va deveni, asemenea unei mame la naştere (prin tratamentul cu foc, cutremur, vulcane, molime şi foamete), un pământ nou.
Isus s-a folosit de aceeaşi imagine a durerilor facerii când a spus (în Matei 24:7-8), „Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocurea, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciume. 8 Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor.”
Pământul acesta este ca o mamă gata să dea naştere unui pământ nou unde locuieşte dreptatea şi pe care domneşte Dumnezeu în mijlocul poporului Său.

4. În final, Pavel dă un ultim argument împotriva nimicirii pământului în versetul 23: „Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi, şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru.”

Motivul pentru care este atât de vital este că leagă răscumpărarea trupurilor noastre – adică, învierea şi zidirea trupurilor noastre după o lungă viaţă de gemete şi dureri – de restaurarea creaţiei. Trupurile noastre sunt părţi ale acestei creaţii. Ceea ce se întâmplă cu trupurile noastre şi ceea ce se întâmplă cu creaţia merg toate împreună. Şi ceea ce se întâmplă trupurilor nu e nimicire ci răscumpărare: „aşteptăm răscumpărarea trupurilor noastre.” Trupurile noastre vor fi răscumpărate, restaurate, reînnoite, iar nu date spre nimicire. Şi la fel este şi cu cerurile şi pământul.

Concluzia mea finală este că locuinţa noastră finală va fi pe pământul nou, care va fi pământul acesta înnoit.

În Matei 19:28 Isus numeşte aceasta „înnoirea tuturor lucrurilor când Fiul Omului va sta pe tronul Său de slavă.” Creaţia va fi „născută din nou.” În Faptele Apostolilor 3:21 Petru le numeşte „vremurile aşezării din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi prooroci din vechime.”

Şi ce au spus profeţii despre pământul nou? Isaia 11:6-11 ne oferă un exemplu.

6 Atunci lupul va locui împreună cu mielul, şi pardosul se va culca împreună cu iedul; viţelul, puiul de leu, şi vitele îngrăşate, vor fi împreună, şi le va mâna un copilaş; 7 vaca şi ursoaica vor paşte la un loc, şi puii lor se vor culca împreună. Leul va mânca paie ca boul, 8 pruncul de ţâţă se va juca la gura bortei năpârcii, şi copilul înţărcat va băga mâna în vizunia basilicului. 9 Nu se va face nici un rău şi nici o pagubă pe tot muntele Meu cel Sfânt; căci pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele care-l acopăr. (compară cu Isaia 65:25; Mica 4:3)

Astfel istoria, aşa cum o cunoaştem, se va sfârşi cu Dumnezeu în centru. Slava Sa va lumina atât de mult ca o lună fără soare (Apocalipsa 21:23). Iar pe pământ va fi o mare a cunoştinţei reflectând slava Domnului Însuşi. Şi la fel cum refuzarea acestei cunoştinţe a adus blestemul creaţiei, la fel restaurarea cunoştinţei va aduce binecuvântare creaţiei şi animalelor eliberate de blestem, reflectând frumuseţea Domnului.

Anunțuri

Comenteaza

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s