Scopul Lui Dumnezeu În Căsătorie


În această lecţie vor fi discutate planul lui Dumnezeu pentru căsătorie ce a fost întâi descris în cuvintele inspirate ale lui Moise, în Gen.2:18-25.

 

“Domnul Dumnezeu a zis: ,,Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.„  Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului; şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; şi orice nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela-i era numele. Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului; dar, pentru om, nu s-a găsit nici un ajutor, care să i se potrivească. Atunci Domnul Dumnezeu a trimes un somn adânc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om. Şi omul a zis: ,,Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi, femeie, pentru că a fost luată din om.„  De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup. Omul şi nevasta lui erau amândoi goi, şi nu le era ruşine”.

 

Aici vor fi explicate conceptele de “părăsire” (lăsare) a părinţilor şi de “unire” (alipire) a soţilor. Citirea versetelor indicate şi rugăciunea împreună a viitorilor soţi este o condiţie esenţială pentru ca acest studiu să-şi găsească utilitatea.

A.  Din câte se cunoaşte în Biblie există o singură afirmaţie despre uniunea căsătoriei şi care este repetată în Biblie de patru ori. Gen.2:24, Mat.19:5, Marcu 10:7, 8 şi Efes.5:31.

 

Observaţie: Dumnezeu Însuşi a făcut această afirmaţie, odată, înainte de căderea omului în păcat, şi de trei ori, după aceea ! Un plan bun de căsătorie al celor doi posibili parteneri include cunoaşterea acestor concepte cât şi a accentelor puse de Dumnezeu pe diferitele părţi ale planului Său. Există astăzi prea multe căsnicii nefericite, atât pentru necreştini cât şi pentru creştini! Motivul, constă în neglijarea scopului suprem al lui Dumnezeu din această uniune distinctă între doi oameni.

 

 

I. Scopul lui Dumnezeu din această uniune este de a-i îndruma pe soţi să-şi “lase” tatăl şi mama. Ce înseamnă aceasta ?

1.   În primul rând nu înseamnă a-i abandona, evita şi a-i neglija. Poruncile lui Dumnezeu sunt clare în această direcţie: Exod.20:12, Marcu 7:9-13, 1Tim.5:8.

2.   Nici nu înseamnă a te muta neapărat în altă parte. Distanţa fizică nu ar trebui să afecteze atitudinea de responsabilitate faţă de aceştia.

 

 

B.   A-ţi “lăsa” părinţii implică schimbarea completă a relaţiei cu aceştia.

1.   Înseamnă a stabili o relaţie adultă cu aceştia.

2.   Înseamnă că trebuie să fii mai preocupat(ă) de ideile şi opiniile partenerului tău de căsnicie, decât de ale părinţilor tăi.

3.   Înseamnă că nu mai trebuie să fii complet dependent(ă) de părinţi pentru împlinirea unor nevoi sentimentale, pentru încuviinţare în decizii, pentru sfătuire şi asistenţă.

4.   Înseamnă a elimina orice atitudini nepotrivite faţă de părinţii tăi şi a încheia exemplar orice conflicte ale trecutului, înainte de a te uni de consoarta ta!

5.   Înseamnă a nu încerca să-ţi schimbi soţul/nevasta după preferinţele lor, sau pentru că nu le place cum sunt.

6.   Înseamnă să faci din relaţia ta cu partenerul din căsnicie (relaţia soţ-soţie) relaţia ta umană prioritară.

 

Ar trebui să te preocupe să continui să fii un fiu bun (sau, o fiică bună), dar mai întâi trebuie să fii preocupat(ă) în a fii un soţ, o soţie bună. De aceea, copiii nu au nevoie de părinţi care se neglijează unul pe celălalt ca soţi. Dimpotrivă, au nevoie de părinţi care la rândul lor să le demonstreze cum se trăieşte în căsnicie. Care să le arate cum să fie soţi şi părinţi buni.

Ca şi părinţi, ţelul nostru ar trebui să fie să-i pregătim pe copiii noştri cum să se descurce când pleacă, nu doar cum să se poarte când stau. Ei nu trebuie să ajungă ca adulţi nişte dependenţi emoţionali de părinţii lor! De asemenea, voi înşivă ar trebui să vă pregătiţi sufleteşte pentru ziua despărţirii lor de voi învăţând să faceţi lucruri împreună, şi să vă adânciţi relaţia de prietenie. Când copiii voştri se căsătoresc nu trebuie să încercaţi să le coordonaţi vieţile. Trebuie să-i îngăduiţi tânărului soţ să devină capul familiei sale, să ia singur deciziile casei, în ce priveşte ajutorul potrivit să se aştepte mai întâi de la soţia lui şi nu de la părinţi ! Ea îi este de acum încolo principalul ajutor şi sprijin! La fel, trebuie să vă încurajaţi fiica să depindă de soţul ei pentru călăuzire, ajutor, companie şi afecţiune.

 

 

II. Planul lui Dumnezeu pentru căsătorie este ca soţul şi soţia să se “alipească” unul de celălalt.

În zilele noastre căsătoria este privită ca un contract bazat nu pe un jurământ înaintea lui Dumnezeu, ci pe condiţia ca problemele pe care le vor întâmpina cei doi să nu fie prea mari ca să nu le poată face faţă singuri. De îndată ce această condiţie este încălcată, se consideră divorţul. Jurământul a devenit partea religioasă a căsătoriei, dar cea practică este influenţată de puterea omenească a partenerilor de a stăvili atacul asupra sentimentelor, a unităţii lor şi a plăcerilor lor. Descompunerea instituţiei familiei a devenit atât de profundă încât unii au sugerat reînnoirea anuală a certificatului de căsătorie, iar alţii propun evitarea întocmirii unuia tocmai din cauza şanselor extrem de mari ca acesta să nu fie respectat !

Pentru prea mulţi căsătoria este o chestiune de convenienţă sau de şansă. Este uneori privită ca o etapă temporară în dobândirea libertăţii individuale. Totul depinde de soartă, sau de cât de puternice caractere sunt mirii.

 

Însă, nu aşa a plănuit Dumnezeu căsătoria. El a rânduit-o să fie o relaţie permanentă, durabilă şi stabilă. El spune că doreşte ca soţul şi soţia să se “lipească” unul de celălalt (Marcu 10:7-9). Atunci,

1.   Căsătoria devine o chestiune nu de şansă, ci de alegere conştientă şi deliberată.

2.   Nu este o chestiune de convenienţă ci de obedienţă, deci de ascultare.

3.   Nu este o chestiune de ursită, ci de cât de mult cineva vrea să se apropie de Dumnezeu, care este liantul unei asemenea uniuni. Cu cât soţii se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atât se vor apropia mai mult unul de celălalt!

 

 

C.  O căsnicie bună este bazată pe un angajament reciproc, şi nu pe o “atracţie fatală” reciprocă ! Nu se poate ajunge prea departe într-o alegere dictată de instinctele animale, sau de plăcerile carnale.

 

1.   Conform lui Maleahi 2:14 şi Prov.2:17, căsătoria reprezintă un legământ irevocabil, sau o înţelegere ce nu poate fi ruptă.

2.   Ca prin urmare, definirea biblică a căsătoriei este făgăduinţa pe care şi-o fac bărbatul şi femeia de a-şi fi credincioşi indiferent de cost, sau de ce se întâmplă.

a.   Soţia făgăduieşte că-i va fi credincioasă soţului chiar dacă acesta este lovit cu râie, chelie, şi burtă. Chiar dacă îşi pierde sănătatea, serviciul, sau farmecul. Chiar dacă devine nevrednic de ea, după toate considerentele exterioare!

b.   Soţul promite să fie credincios, chiar dacă soţia lui îşi pierde frumuseţea, sau atracţia, chiar dacă nu mai este atât de ordonată şi curăţică, supusă sau tăcută. Chiar dacă nu pare să satisfacă toate dorinţele trupeşti ale soţului, dacă cheltuieşte bani fără înţelepciune, sau găteşte oribil. Etc. !!

c.   Mariajul reprezintă iniţierea unei relaţii pentru care fiecare îşi asumă o responsabilitate deplină şi în care se angajează, unul să iubească cum Hristos şi-a iubit Biserica, iar celălalt să se supună cum El s-a supus Tatălui, chiar până la crucificare !

 

 

D.  În multe privinţe a te căsători este similar cu a deveni creştin.

1.   Când devii creştin îţi laşi în urmă felul vechi de viaţă, egoismul, individualismul, neprihănirea de sine, renunţi să te mai justifici singur, te întorci înspre Hristos şi depinzi de El.

2.   În această întoarcere spre El, te dedici Lui. Esenţa credinţei mântuitoare este dăruirea ta de sine Lui, încrederea deplină în lucrarea Lui de pe cruce care să-ţi acopere păcatul (Rom.10:9; Fapte 16:31; Filip.3:7,8; 1Tes.1:9,10.).

3.   Tot aşa căsătoria în termenii lui Dumnezeu implică o completă renunţare la sine şi o dăruire completă celuilalt (fără nici un fel de conotaţii sexuale!). Înseamnă o disponibilitate de a împărţi totul, şi de a renunţa la tot unul pentru celălalt.

a.   O căsătorie după voia lui Dumnezeu constă în alipirea unul de celălalt, nu doar din punct de vedere fizic (şi asta!), dar şi la boală şi în sănătate, la durere sau în plăcere, la bucurie şi la necaz, în sărăcie şi bogăţie, etc.

b.   O căsătorie în voia lui Dumnezeu implică o verticalitate absolută a fiecăruia în parte, în relaţia lui cu Dumnezeu. Fără ca această relaţie pe verticală cu Tatăl ceresc să fie bună, cei căsătoriţi nu se pot aştepta ca cea de pe orizontală, dintre ei, să fie bună ! O astfel de căsătorie înseamnă a aplica fără rezerve conceptele creştine de iertare şi de toleranţă, de rugăciune şi de sacrificiu de sine. O bună familie este alcătuită din doi buni iertători !

 

 

III. Scopul lui Dumnezeu în căsătorie constă în unirea celor doi.

 

A.  La cel mai elementar nivel aceasta constă din unirea lor fizică, la relaţia lor sexuală.

1.   Priviţi la 1 Corinteni 6:16. Amintiţi-vă că sexul a fost în primul rând invenţia lui Dumnezeu şi nu a vreunei minţi pervertite şi obsedate !!

2.   În limitele căsătoriei relaţiile sexuale sunt pure, sfinte şi minunate, o binecuvântare rezervată celor doi, dar dacă sunt iniţiate în afara căsătoriei sunt păcătoase, degradante şi pângăritoare pentru suflet. (Lev.21:14; Prov.5:20; 1Cor.7:9; Evrei 13:4)

 

B.   Unirea dintre cei doi constă în mai mult decât o relaţie fizică.

a.   reprezintă împărţirea posesiunilor lor, părerilor lor, timpului lor, puterilor, talentelor, suferinţelor şi bucuriilor lor, a eşecurilor şi a succeselor lor, etc.

b.   reprezintă căutarea binelui celuilalt, mai presus decât împlinirea celor personale şi căutarea interesului personal (Filip.2:3-4; Efes.5:28; Prov.31:12, 27).

c.   cei doi, nu mai sunt deloc doi, iar această uniune trebuie să se manifeste în modalităţi practice. Dumnezeu nu a intenţionat-o să fie doar o teorie idealistă, ci o practică, un stil de viaţă. (1Cor.12:25)

 

C.  La această unitate nu se ajunge cu uşurinţă, fără efort din partea celor doi soţi ! Evident, problema fundamentală este păcătoşenia lor.

 

O CĂSĂTORIE “SUB ACOPERIRE” (!?). La fel ca în grădina Edenului cei doi fiind conştienţi de păcătoşenia lor vor încerca să se “acopere” cu scuze şi justificări pentru păcatul lor. Cu toate acestea ca doi care au cunoscut “acoperirea” oferită de Dumnezeu prin jertfirea lui Isus, ar trebui să fie dispuşi să-şi dezvăluie păcatele unul celuilalt şi să se roage unul pentru celălalt. Şi mai folositoare este “dezgolirea” lor fără ruşine înaintea privirii pătrunzătoare şi cercetătoare a Celui cu care avem de-a face pentru ca să fie curăţaţi şi îmbrăcaţi în neprihănirea Lui. Aceasta implică o mare sinceritate şi umilinţă. La fel cum păcatul a distrus unitatea şi intimitatea primei familii, o va face şi cu voi. El este bariera unei şi mai mari apropieri dintre cei doi. Însă de cele enumerate mai jos amândoi pot fi vinovaţi:

 

– Unitatea familiei este distrusă de păcatul egoismului.

– Unitatea familiei este distrusă de păcatul mândriei şi a justificării de sine.

– Unitatea familiei este distrusă de păcatul nerecunoştinţei, al neiertării, şi al încăpăţânării.

– Unitatea familiei este distrusă de păcatul unei vorbiri stricate, a utilizării unor cuvinte aflate pe graniţa bunului simţ, a cuvintelor insinuante.

– Unitatea familiei este distrusă de păcatul neglijenţei celuilalt, nerăbdării şi impulsivităţii.

– Unitatea familiei este distrusă de păcatul cruzimii, sau asprimii.

 

 

Pentru că aceste lucruri sunt aşteptate să intervină în relaţia celor doi condiţia supravieţuirii căsniciei lor depinde de cum se folosesc fiecare şi împreună de calea deschisă şi vie ce duce la tronul harului (Evrei 4:16; 10:20). De aceea, dacă doriţi să cunoaşteţi intimitate, să fiţi în unitate va trebui să veniţi la Isus Hristos ! Pentru ca o căsătorie să dureze şi să prospere ea trebuie să se afle “sub acoperirea” sângelui lui Hristos.

 

 

Întrebări recapitulative ale “scopului lui Dumnezeu în căsătorie”

Să se răspundă la aceste întrebări atât de unul cât şi de celălalt, împreună.

1.   Cine este cel ce a rânduit instituţia familiei ?

2.   Care este scopul căsătoriei ?

3.   În ce privinţe este bună căsătoria ?

4.   Ce înseamnă a fi un “ajutor potrivit” ? (vezi, Gen.2)

5.   Care este relaţia umană prioritară a soţilor ?

6.   Ce înseamnă “lăsarea” părinţilor pentru a te uni cu soţul, soţia ta ?

7.   Ce sugerează “lipirea” soţilor ?

8.   În ce privinţe soţii sunt “un singur trup” ?

9.   Care sunt câteva dintre barierele ce împiedică intimitatea/unitatea soţilor ?

10. Ce trebuie făcut pentru a depăşi aceste handicapuri şi a vă apropia mai mult unul de celălalt ?

11. Ce crezi că este căsătoria ?

12. Examinaţi-vă chiar acum relaţia voastră: care sunt aspectele ei bune şi care sunt câteva dintre aspectele ce-i lipsesc ? Faceţi o comparaţie între cele două liste ! Fiţi sinceri, realişti, ca înaintea lui Dumnezeu.

13. Ce temei biblic avem pentru realizarea divorţului ? Daţi referinţa biblică.

14. Care sunt câteva dintre aspectele permanenţei căsătoriei ?

Anunțuri

Comenteaza

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s