Datoriile reciproce ale soţilor şi soţiilor


Oamenii egoişti şi neevlavioşi de pretutindeni intră în tot felul de relaţii cu dorinţa de a şi servi propriile interese, de a şi satisface pornirile firii lor pământeşti fără să ştie sau să le pese ce se cere de la ei. Urmăresc respectul, profitul sau plăcerea pe care le o va aduce relaţia lor, nu ceea ce Dumnezeu şi semenii lor cer sau aşteaptă de la ei (Gen. 2:18, Prov. 18:22). Mintea le este ocupată doar de lucrurile pe care le vor avea, nu de ce vor fi sau ce vor face (Luca 6:31­32; 1 Cor. 10:24; Gal. 6:2; Filip. 2:4; 2 Tim. 3:2; Iacov 2:15; 1 Ioan 3:17; Gen. 4:9; 1 Sam. 25:3­11; Estera 6:6; Isaia 56:11; Ioan 6:26). Ştiu ce vor ca ceilalţi să facă pentru ei, dar nu le pasă de datoria pe care ei înşişi o au faţă de ceilalţi. Aşa stau lucrurile cu prea mulţi dintre soţi şi prea multe dintre soţii.

Ar trebui să fim foarte interesaţi să cunoaştem care sunt îndatoririle pe care le implică relaţiile noastre, şi cum Îi putem fi plăcuţi lui Dumnezeu în relaţiile noastre. Studiază şi fă partea ta, şi cu siguranţă Dumnezeu Şi o va face pe a Lui.

Principiul I. Prima îndatorire a soţilor este să şi iubească soţiile (şi a soţiilor să şi iubească soţii) (Efes. 5:25,28,29,33). „Bărbaţilor, iubiţi vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S a dat pe Sine pentru ea. – Tot aşa trebuie să şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta, se iubeşte pe sine însuşi. Căci nimeni nu şi a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica. – Încolo fiecare din voi să şi iubească nevasta ca pe sine.” (Vezi Gen. 2:24).

Iată câteva recomandări pentru păstrarea dragostei:
1. În primul rând, alegeţi vă un soţ bun sau o soţie bună. Un partener care este cu adevărat bun şi amabil, plin de virtute şi sfinţenie faţă de Domnul (Prov. 18:22; Prov. 19:13,14).
2. Nu vă căsătoriţi până nu sunteţi sigur că puteţi iubi în întregime.
3. Nu vă pripiţi, ci descoperiţi mai dinainte toate imperfecţiunile care v ar putea tenta să vă dispreţuiţi viitorul tovarăş de viaţă (Prov. 18:13).
4. Amintiţi vă că dreptatea cere să iubeşti pe cineva care a renunţat la întreaga lume pentru tine. Pe cineva care e mulţumit să fie alături de tine în eforturile şi în suferinţele tale, să împartă totul cu tine, şi care TREBUIE să fie perechea ta până la moarte (Matei 5:32; Matei 19:9; 1 Cor. 7:39; Col. 3:19; Gen. 2:24).
5. Amintiţi vă că, în general, femeile sunt fiinţe iubitoare şi pasionale, şi, aşa cum îşi iubesc mult propria persoană, la fel aşteaptă multă dragoste şi din partea voastră.
6. Amintiţi vă că sunteţi sub comanda lui Dumnezeu; a refuza dragostea conjugală soţiilor voastre înseamnă să refuzaţi să îndepliniţi o îndatorire pe care Dumnezeu vi a stabilit o cu claritate. Prin urmare, ascultarea ar trebui să vă motiveze dragostea.
7. Amintiţi vă să sunteţi „un singur trup”; ai făcut o pe soţia ta să lase pe tatăl şi pe mama sa, şi să se lipească de tine (Matei 19:5; Marcu 10:7).
8. Fiţi mai atenţi la calităţile soţiilor voastre decât la defectele lor. Nu lăsaţi ca observarea defectelor să vă facă să uitaţi sau să le treceţi cu vederea virtuţile (1 Cor. 13:7; Filip. 2:3).
9. Nu le exageraţi imperfecţiunile, până nu ajung să vă înnebunească.
Iertaţi le, pentru că aşa se cuvine în Domnul. Gândiţi vă la fragilitatea sexului lor. Gândiţi vă şi la propriile voastre deficienţe, şi cât trebuie să vă rabde soţiile voastre (Ps. 103:14; 1 Cor. 13:7).
10. Nu stârniţi răul din partenerii voştri, ci faceţi ca binele să iasă la iveală (Prov. 10:12).
11. Copleşiţi le cu dragoste, şi atunci vă vor iubi şi ele la rândul lor, devenind astfel fiinţe iubitoare. Dragostea va aprinde dragostea, aşa cum focul aprinde focul. Un soţ bun este cel mai bun mijloc de a face o soţie bună şi iubitoare (Rom. 12:21; 1 Petru 3:9).
12. Trăiţi înaintea lor viaţa unui creştin atent, smerit, iubitor, blând, altruist, răbdător, inofensiv, sfânt şi ceresc (Efes. 4:1; Col. 1:10; 1 Tes. 2:12; Prov. 11:30; 1 Tim. 4:16; Iacov 5:19­20; 1 Petru 3:1­2).

Principiul II. Soţii şi soţiile trebuie să trăiască împreună (1 Cor. 7:2-5).

Principiul III. Fie vă scârbă nu doar de adulter, ci şi de orice duce la infidelitate şi la încălcarea legământului matrimonial (Mat. 5:31,32; 19:9; Ioan 8:4­5, despre adulter; Evrei 13:4; Prov. 22:14; Osea 4:2­3; Prov. 2:17; 1 Cor. 6:15,19; Mal. 2:15; Prov. 6:32,35; Deut. 23:2; Lev. 21:9; 18:28; Num. 25:9; Ier. 5:7­9)

Principiul IV. Soţul şi soţia trebuie să îşi găsească plăcerea în dragostea, prezenţa şi viaţa celuilalt. Când soţul şi soţia îşi găsesc plăcerea unul în celălalt, acest lucru îi uneşte în îndatoririle lor, îi ajută să lucreze şi să şi poarte poverile mai uşor; este o parte importantă a unei căsătorii trainice (Prov. 5:18,19).

Principiul V. E datoria voastră solemnă să trăiţi în linişte şi pace. Evitaţi orice ocazie de mânie aprinsă şi ceartă.

[I. Principii care arată cât de necesar este să evităm disensiunile.]
1. Datoria unirii în căsătorie cere unitate. Nu poţi fi de acord cu propriul tău trup?
2. Dezacordul cu partenerul tău îţi va aduce durere şi nelinişte în întreaga viaţă. La fel cum nu doreşti să te răneşti şi îţi îngrijeşti fără întârziere rănile, tot aşa trebuie să observi orice întrerupere în pacea familiei tale şi să cauţi să o vindeci cât mai repede.
3. Conflictele răcesc dragostea, te fac să nu ţi mai doreşti partenerul. Rănirile separă; e un chin să fiţi legaţi împreună de legăturile căsătoriei, în timp ce inimile vi s au înstrăinat. Dacă în interior sunteţi adversari, dar în exterior sunteţi soţ şi soţie, casa şi plăcerea voastră se transformă într o închisoare (Prov. 19:13).
4. Disensiunile dintre soţ şi soţie afectează viaţa întregii familii; ei sunt ca o pereche de boi înjugaţi la un jug nepotrivit, care nu pot face nimic folositor din cauza neînţelegerilor dintre ei.
5. Conflictele vă împiedică să vă închinaţi lui Dumnezeu într un mod potrivit; nu vă puteţi ruga împreună sau discuta lucruri cereşti, nici nu vă puteţi ajuta reciproc sufletele (Matei 5:23; 1 Samuel 15:22).
6. Disensiunile fac imposibilă conducerea familiei aşa cum se cuvine (Mat 12:25; Mar 3:25; Luca 11:17).
7. Disensiunile dintre voi vă vor expune răutăţii lui Satan şi îi vor oferi nenumărate ocazii să vă ispitească (Iacov 1:13; 1 Cor. 7:5; Iov 2:9).

[II. Recomandări pentru evitarea disensiunilor.]
1. Păstraţi vie dragostea dintre voi. Iubiţi vă partenerii mult şi cu zel. Dragostea va înlătura mânia; când iubeşti mult pe cineva, nu te vei supăra pentru orice lucru mic. Cu atât mai puţin vei recurge la cuvinte aspre, îndepărtare de celălalt sau la altă formă de abuz (Lev. 19:8; Psa. 133:1; Prov. 15:17; Rom. 12:10; Rom. 14:19; Rom. 15:1; 1 Cor. 13:4­7).
2. Atât soţul cât şi soţia trebuie să şi omoare mândria şi puternicele sentimente egoiste (Luca 9:23; Psa. 101:5; Prov. 16:5; Prov. 21:4; Prov. 28:25; Mat. 23:12; 1 Petru 5:6). Aceste sentimente duc la intoleranţă şi insensibilitate. Trebuie să vă rugaţi şi să lucraţi pentru un duh smerit, blând şi liniştit. O inimă îngâmfată e deranjată şi provocată de fiecare cuvânt care pare să atenteze la părerea ta bună despre propria ţi persoană (Psa. 10:4; Osea. 7:10; Prov. 13:10; Prov. 28:25).
3. Nu uitaţi că amândoi sunteţi persoane bolnave, cu multe defecte; prin urmare, aşteptaţi vă la rodul acestor defecte în fiecare dintre voi; nu vă prefaceţi surprinşi de ele, ca şi cum n aţi fi ştiut de ele mai dinainte. Hotărâţi vă să aveţi răbdare unul cu celălalt, amintindu vă că v aţi luat unul pe altul ca persoane păcătoase, supuse ispitei, imperfecte, şi nu ca îngeri, fără pată şi desăvârşiţi (Ier. 17:9; Rom. 7:24; 1 Ioan 1:8).
4. Amintiţi vă şi că sunteţi un singur trup; de aceea, nu vă simţiţi mai jigniţi de cuvintele sau greşelile celuilalt decât aţi fi de ale voastre. Nu te mânia pe soţia ta pentru greşelile ei mai mult decât te mânii pe tine însuţi pentru greşelile tale. Dacă te superi şi eşti nemulţumit din cauza unei răni, fă o în aşa fel încât să ducă la vindecarea ei, nu la infectarea şi agravarea părţii rănite. Astfel vei transforma mânia în milă şi vei fi determinat să te îngrijeşti de vindecare (Efes. 4:26; Efes. 4:32; Iacov 1:19).
5. Hotărâţi mai dinainte ca atunci când unul dintre voi păcătuieşte prin mânie şi supărare, celălalt să îl rabde în tăcere şi blândeţe până îşi recapătă judecata (Efes. 4:2; 1 Cor. 13:4).
6. Priviţi tot timpul înspre viitor şi nu uitaţi că trebuie să trăiţi împreună până la moarte, trebuie să fiţi tovarăşi de viaţă unul pentru celălalt, o mângâiere în viaţa celuilalt, şi astfel veţi vedea cât de absurd e să vă certaţi şi să vă supăraţi unul pe celălalt (Ecles. 9:9; Rom. 7:2).
7. Evitaţi cât puteţi de mult ocaziile de mânie şi ceartă cu privire la familiile voastre (Gen. 2:24).
8. Dacă eşti atât de supărat încât nu îţi poţi păstra calmul, cel puţin controlează ţi limba şi nu rosti cuvinte care rănesc şi batjocoresc, care aţâţă focul şi îl înteţesc. (Nu ţi stârni şi mai mult mânia, pentru că astfel doar îţi hrăneşti dorinţa firească de răzbunare). Taci, şi aşa îţi vei recăpăta mai curând liniştea şi pacea (Gal 5:15; Iacov 3:5,6,8).
9. Acela dintre voi care e mai calm şi mai raţional să îi vorbească celuilalt cu grijă şi cu judecată (în afară de cazul când are de a face cu o persoană obraznică, pentru că atunci lucrurile se vor înrăutăţi şi mai mult). De obicei, câteva cuvinte cumpătate, spuse cu seriozitate, vor avea efectul unui duş rece. Spune i partenerului tău, atunci când este mânios: „Ştii că aşa ceva n ar trebui să se întâmple între noi; dragostea trebuie să încheie această discuţie şi trebuie să te pocăieşti de această mânie. Dumnezeu nu aprobă aşa ceva, şi nici noi nu vom fi de acord cu ce s a întâmplat, după ce va trece fierbinţeala. Această stare sufletească e contrară unui spirit de rugăciune, şi acest limbaj e contrar limbajului rugăciunii; trebuie să ne rugăm împreună; hai acum să nu mai facem nimic care să împiedice rugăciunea: apa dulce şi apa amară nu curg din acelaşi izvor”, etc. Câteva cuvinte de bun simţ, calme şi smerite, pot opri potopul şi pot reînvia raţiunea orbită de pasiune (Prov. 15:18; Mat. 5:9; Psa. 85:8).
10. Când ai păcătuit împotriva partenerului tău, mărturiseşte i acest lucru şi cere i iertare, apoi uniţi vă în rugăciune cerând iertare lui Dumnezeu; acest lucru va acţiona în tine ca un preventiv data viitoare. Cu siguranţă îţi va fi ruşine să faci din nou un lucru pentru care ţi ai cerut iertare înaintea unui om şi înaintea lui Dumnezeu (Efes. 4:32; Iacov 5:16).

Principiul VI. Una dintre cele mai importante îndatoriri ale soţului faţă de soţia sa şi ale soţiei faţă de soţul ei este să se ajute unul pe altul cu grijă, pricepere şi sârguinţă în cunoaşterea, închinarea şi ascultarea lui Dumnezeu, ca să poată fi mântuiţi şi să crească în Viaţa Creştină.

1. Nu putem vorbi de dragoste atunci când fiecare neglijează sufletul celuilalt (2 Cor. 2:4; 2 Cor. 12:15; 1 Tes. 2:8). Credeţi că aveţi suflete nemuritoare şi veţi trăi o viaţă nesfârşită de bucurie sau una de nefericire? Atunci TREBUIE să ştiţi că cea mai mare preocupare a voastră este să vă îngrijiţi de acele suflete şi de acea viaţă veşnică. De aceea, dacă dragostea ta nu îl ajută pe celălalt în această direcţie, care este principala voastră preocupare, atunci nu are mare valoare şi nu e de mare folos. Orice lucru din această lume îşi trage valoarea din măsura în care este folositor. O dragoste nefolositoare şi neproductivă este o dragoste fără valoare. O dragoste neserioasă, copilăroasă sau animalică îţi este de folos doar pentru lucruri neserioase, copilăreşti sau animalice. Îţi iubeşti soţia şi totuşi o laşi sub puterea lui Satan, fără să ajuţi la salvarea sufletului ei? Ce? O iubeşti, dar o laşi totuşi să meargă în iad? Mai bine să fie condamnată pe veci decât tu să suferi încercând să o salvezi? Nu mai spuneţi că le iubiţi, dacă nu trudiţi pentru mântuirea lor.
Ce să mai spunem atunci de cei care nu numai că refuză să ajute, dar mai pun şi piedici în calea sfinţirii şi mântuirii celuilalt! (1 Regi 11:4, Fapte 5:2, Iov 2:9) Şi totuşi (Domnul să aibă milă de această lume sărmană şi nenorocită!) cât de obişnuit este acest lucru printre noi! Dacă soţia e ignorantă şi lipsită de evlavie, va face tot ce i va sta în puteri ca să şi ţină şi soţul în aceeaşi stare ca a ei. Dacă Dumnezeu a pus vreo dorinţă de sfinţire în inima lui, soţia va fi ca apa aruncată peste foc, ca să l stingă sau să l ţină sub control; iar dacă soţul nu e la fel de păcătos şi nenorocit ca ea, el nu va avea pace din partea ei. Dacă Dumnezeu deschide ochii soţiei unui om rău, îi arată nevoia unei vieţi sfinte iar ea se hotărăşte să asculte de Domnul şi îşi mântuieşte sufletul, ce duşmănos şi tiranic va deveni atunci soţul ei (dacă Dumnezeu nu l opreşte); astfel, însuşi diavolul, în încercarea lui de a împiedica mântuirea sufletelor, nu va face mai mult decât soţii sau soţiile necredincioase unii împotriva altora.
2. Mai gândiţi vă şi la faptul că nu trăiţi la standardul cerut de menirea căsătoriei, dacă fiecare din voi nu ajută sufletul celuilalt (Gen. 2:18; 1 Tess 5:11; Efes. 4:16; Evrei 12:15; 1 Cor. 7:5; Colos. 2:19; Gen. 35:2; Gen. 35:4; Lev. 19:17; Num. 16:27).
3. Mai mult, dacă vă neglijaţi sufletele, ce duşmani sunteţi unii pentru ceilalţi şi ce bine vă pregătiţi pentru regretele veşnice! Când ar trebui să vă pregătiţi pentru întâlnirea plină de bucurie din ceruri, voi vă adunaţi provizii de nesfârşită groază (Num. 16:32).
De aceea, fără să ezitaţi o clipă, hotărâţi vă să trăiţi împreună ca moştenitori ai cerului şi fiecare să ajute sufletul celuilalt. Ca să vă ajut în această sfântă hotărâre, vă voi oferi următoarele îndrumări, care, dacă le veţi practica cu credincioşie, vă pot transforma în binecuvântări deosebite unii pentru alţii.

Îndrumarea I. Înainte să puteţi ajuta la mântuirea sufletului celuilalt, trebuie să fiţi sigur de propria voastră mântuire. Trebuie să aveţi o înţelegere adâncă şi vie a lucrurilor veşnice despre care trebuie să vorbiţi altora. Dacă nu vă înduraţi de propriul vostru suflet şi sunteţi gata să îl vindeţi pentru o clipă de lenevie şi plăcere, cu siguranţă nu veţi avea milă nici de sufletul partenerului vostru (Gen. 2:18; 2 Cor. 13:5; Gal. 6:3; Gen. 25:29; Gen. 25:34).

Îndrumarea II. Folosiţi orice ocazie pe care o asigură apropierea dintre voi ca să vorbiţi cu seriozitate unul cu celălalt despre lucrurile lui Dumnezeu şi despre mântuirea voastră (Col. 3:16; Evr. 3:13; Evr. 10:24); nu discutaţi despre lucrurile acestei lumi mai mult decât e necesar. Iar apoi vorbiţi împreună despre starea şi datoria sufletelor voastre faţă de Dumnezeu, despre nădejdea cerului şi despre cei ce consideră aceste subiecte ca cea mai importantă preocupare a lor. Nu vorbiţi cu uşurinţă, ireverenţios, nepoliticos sau în contradictoriu, ci cu seriozitate şi înţelepciune, ca unii care discutaţi cele mai importante lucruri din întreaga lume (Marcu 8:36).

Îndrumarea III. Când soţul sau soţia vorbeşte cu seriozitate despre lucrurile sfinte, celălalt să aibă grijă să încurajeze, nu să stingă conversaţia (Prov. 27:6; Prov. 15:12; Prov. 15:31; Prov. 15:32).

Îndrumarea IV. Fiţi cu băgare de seamă la inima şi la viaţa celuilalt, evaluând condiţia sufletului său, tăria şi slăbiciunea păcatelor şi binecuvântărilor, şi eşecurile din vieţile fiecăruia, astfel încât să puteţi da cel mai potrivit ajutor (Evr. 10:24).

Îndrumarea V. Nu vă flataţi unul pe altul dintr o dragoste nesăbuită (Efes. 4:15; Efes. 4:26-5:9). Nici nu vă criticaţi unul pe altul cu răutate. Faceţi orice lucru cu o dragoste adevărată, evlavioasă. Unii sunt atât de orbi la eşecurile soţului, soţiei sau copiilor încât nu văd păcatul şi stricăciunea din aceştia. Se înşeală cu privire la sufletele lor veşnice. Este la fel ca în cazul păcătoşilor care se iubesc pe sine şi îşi iubesc propriile suflete, înşelându se singuri în drum spre osânda veşnică. Această flatare a voastră însăşi sau a altora este tocmai şiretlicul diavolului pentru a vă ţine departe de adevărata pocăinţă şi mântuire. Pe de altă parte, unii nu pot vorbi celorlalţi despre greşelile lor fără amărăciune şi dispreţ, ceea ce îi face pe aceştia din urmă să refuze tratamentul care i ar putea salva. Dacă avertismentele pe care le prezentaţi străinilor în fiecare zi trebuie toate aduse cu dragoste, cu mult mai mult ar trebui să se întâmple la fel între soţ şi soţie.

Îndrumarea VI. Menţineţi aprinsă dragostea dintre voi, nu vă îndepărtaţi unul de altul. Altfel veţi dispreţui sfaturile şi observaţiile celuilalt.

Îndrumarea VII. Nu vă descurajaţi partenerul în încercarea acestuia de a vă învăţa, refuzând să primiţi şi să învăţaţi din sfaturile lor (Prov. 29.1).

Îndrumarea VIII. Ajutaţi vă unul pe celălalt citind împreună cărţile cele mai convingătoare, sincere şi dătătoare de viaţă. Cele mai spirituale. Nu vă pierdeţi vremea cu cărţi şi cursuri uşoare, slabe, de suprafaţă. Împrieteniţi vă cu cele mai sfinte persoane. Nu ca să vă neglijaţi datoriile unul faţă de celălalt, ci ca tot ajutorul primit să poată fi cât mai eficient (Efes. 4:11-16).

Îndrumarea IX. Nu tăinuiţi starea sufletelor voastre, nici nu vă ascundeţi greşelile unul faţă de altul. Sunteţi un singur trup şi ar trebui să aveţi o singură inimă. E periculos ca un om să fie în necunoştinţă cu privire la propriul său suflet, şi e foarte dureros pentru un soţ sau o soţie să fie în necunoştinţă cu privire la domeniile în care l ar putea ajuta pe celălalt (Iacov 5:16; Efes. 5:27-32).

Îndrumarea X. Evitaţi pe cât posibil punctele de vedere diferite cu privire la religie.

Îndrumarea XI. Dacă între voi apar înţelegeri diferite a problemelor religioase, asiguraţi vă că le rezolvaţi în sfinţenie, smerenie, dragoste şi pace, nu prin firea pământească, mândrie, lipsă de dragoste sau dispute.

Îndrumarea XII. Nu toleraţi orbeşte greşelile celuilalt, dar nici nu fiţi prea critic cu privire la starea lui, permiţând astfel lui Satan să îndepărteze dragostea dintre voi.

Îndrumarea XIII. Dacă eşti căsătorit cu o persoană necredincioasă, păstrează totuşi întreaga dragoste cu care eşti dator, de dragul relaţiei (1 Cor. 7:13-14).

Îndrumarea XIV. Înălţaţi împreună rugăciuni dese şi arzătoare. Rugăciunea determină mintea să fie serioasă şi aduce inima în prezenţa măreţiei lui Dumnezeu. Rugaţi vă unul pentru altul şi în secret, ca Dumnezeu să poată face în inimile fiecăruia acea lucrare pe care o doriţi.

Îndrumarea XV. În ultimul rând, ajutaţi vă unul pe altul trăind o viaţă exemplară. Fiţi voi înşivă persoana care doriţi să devină soţul sau soţia voastră. Remarcaţi vă prin blândeţe, smerenie, milă, fapte bune, hărnicie, altruism şi răbdare (1 Petru 3:1; Ioan 13:15; 1 Tim. 4:12; 1 Cor. 11:1; 1 Tes. 1:6; 2 Tes. 3:7­9; Tit 2:6; Iacov 3:17; 2 Petru 1:5­8).

Principiul VII. O altă importantă datorie în căsătorie este să vă ajutaţi unii pe alţii în sănătatea şi confortul trupesc. Nu ca să vă răsfăţaţi unul pe altul, sau să încurajaţi viciul mândriei, al trândăviei, lăcomiei sau al plăcerilor senzuale; ci ca să sporiţi sănătatea şi vigoarea trupului, făcându l potrivit ca să slujească sufletului şi lui Dumnezeu.
1. În vreme de sănătate, trebuie să aveţi grijă să vă serviţi unul pe altul cu (nu atât de plăcuta) hrană sănătoasă, şi să vă păziţi unul pe altul de orice vă poate dăuna sănătăţii; avertizaţi vă unul pe altul cu privire la pericolul lăcomiei şi al leneviei, cei doi mari criminali ai omenirii (1 Cor. 6:19; Deut. 21:20; Prov. 23:21; Prov. 19:15; Prov. 6:9; Prov. 10:4; 2 Tes. 3:10; Prov. 19:24; Prov. 20:13; Prov. 23:21; Prov. 24:33; Isaia 56:10; 1 Tim. 5:13).
2. De asemenea, în vreme de boală, trebuie să vă îngrijiţi unul pe altul; nu precupeţiţi bani sau eforturi, prin care sănătatea celuilalt ar putea fi restabilită, sau sufletele voastre ar putea fi întărite, sau mângâierea voastră ar putea creşte (Efes. 5:29, Iov 19:17).

Principiul VIII. O altă datorie a soţilor şi soţiilor este să se ajute unul pe celălalt în domeniul afacerilor şi al proprietăţilor acestei lumi. Nu cu scopuri lumeşti, nici cu o minte lumească, ci în ascultare de Dumnezeu, care vrea să ne rugăm, dar şi să muncim, pentru pâinea cea de toate zilele. El a hotărât să o obţinem prin sudoarea frunţii, să lucrăm şase zile şi să facem în ele tot ce trebuie făcut, iar cel ce nu lucrează nici să nu mănânce (Prov. 31; Tit 2:5; 1 Tim. 5:14; 1 Tim. 5:8; Exod 20:9,11; Gen. 3:19; 1 Tes. 3:10­12).

Principul IX. De asemenea, trebuie să avem grijă să păzim onoarea celuilalt. Nu trebuie să îi trâmbiţaţi eşecurile, ci acoperiţi le. Reputaţia lui trebuie să vă fie la fel de dragă ca a voastră. E o practică păcătoasă şi neloială a multora, atât soţi cât şi soţii, care discută cu prietenii greşelile celuilalt, în loc să le acopere cu delicateţe, aşa cum s ar cuveni. Multe persoane certăreţe vor exagera toate greşelile partenerului lor pe la spatele lui (Iacov 4:11; Prov. 17:9; 1 Petru 4:8).

Principiul X. Sunteţi dator în căsnicia voastră să colaboraţi unul cu celălalt în educarea copiilor voştri (Gen. 18:19; Gen. 35:2; Iosua 24:14; 1 Tim. 5:14; Prov. 31:1).

Principiul XI. Sunteţi dator în căsnicia voastră să colaboraţi împreună în lucrările de caritate (Evr. 13:2; Gen. 18:6; Rom. 12:13; 2 Cor. 9:6; Luca 16:9; 1 Tim. 3:2; 1 Tim. 5:10; Prov. 11:20; Prov. 11:28; Neemia 8:1; Prov. 19:17; Iov 29:13; Ioan 31:20; Fapte 20:35).

Principiul XII. În ultimul rând, este o mare datorie a soţilor şi soţiilor aceea să se ajute şi să se mângâie unii pe alţii pregătindu se pentru o moarte fericită şi în siguranţă (Deut. 32:29; Ps. 39:4; Ps. 90:12; Rom. 14:8; Evrei 13:14; 1 Petru 1:17; Ps. 3:5; Ps. 37:37; Ps. 49:15; Ps. 73:24; Ps. 116:15; Prov. 14:32; Ecles. 7:1; Luca 16:22; Luca 23:43; 1 Cor. 15:51­57; 2 Cor. 5:1; 2 Cor. 5:4; 2 Cor. 5:8; Filip. 1:20­23; 1 Tes. 5:9; 2 Petru 1:11; 2 Petru 1:14; Apoc. 14:13; Ps. 23:4)
1. În vreme de sănătate, trebuie să vă amintiţi unul altuia adesea şi cu seriozitate de momentul în care moartea vă va despărţi; trăiţi împreună fiecare zi ca unii care aşteaptă totuşi ora despărţirii. Dojeniţi vă unul pe altul pentru orice lucru care ar putea fi o amintire neplăcută în clipa morţii. Dacă observaţi că partenerul vostru priveşte lucrurile cereşti cu indiferenţă sau neglijenţă, sau dacă trăieşte pentru lucruri lipsite de valoare, lumeşti, sau dacă trândăveşte, ca şi cum ar fi uitat că în curând va muri, îndemnaţi vă unii pe alţii să faceţi orice lucru fără întârziere, aşa cum cere apropierea acelei zile.
2. Iar atunci când moartea e la uşă, o, câtă nevoie are atunci de un belşug de blândeţe, seriozitate, pricepere şi răbdare, persoana care trebuie să şi îndeplinească ultima datorie faţă de sufletul unui prieten atât de apropiat! Câtă nevoie este atunci de ajutorul tău cel mai înţelept, credincios şi răbdător! Cei ce sunt complet nepregătiţi ei înşişi să moară, nu pot face mare lucru ca să pregătească sau să ajute pe altcineva. Dar cei ce trăiesc împreună ca moştenitori ai cerului, şi păşesc pe pământ ca nişte călători spre ţara promisă, îşi pot ajuta şi încuraja sufletul unul altuia, şi se pot despărţi bucuroşi în faţa morţii, aşteptând să se întâlnească în curând în viaţa veşnică.

Anunțuri

Comenteaza

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s